monitorulcj.ro Menu
Sport

Naționala de rugby va juca pe Cluj Arena

Sursa agerpres.ro

„Stejarii” vor juca, în premieră, pe Cluj Arena contra Portugaliei și Spaniei, partide programate în 1, respectiv 22 februarie.

Reprezentativa de rugby a României va susține partidele de acasă din Cupa Europeană a Națiunilor (CEN) pe stadioane din provincie și nu pe „Arcul de Triumf” din Capitală, așa cum s-a întâmplat până acum.

Cluj Arena va găzdui în premieră meciuri ale naționalei de rugby. Federația a decis ca partidele cu Portugalia și Spania, din 1 și 22 februarie, să se desfășoare pe stadionul echipei de rugby a Universității Cluj. „Anul acesta serbăm 65 de ani de activitate rugbistică și am dorit foarte mult ca naționala să vină la Cluj. Am vrut și în urmă cu trei ani, dar atunci nu s-a putut. O să fie ceva deosebit, pregătim și mai multe surprize suporterilor care vor fi prezenți pe stadion. Va fi cel mai important eveniment sportiv al anului în Cluj”, a declarat Lorin Cantor pentru Monitorul de Cluj.


10 lei, cel mai scump bilet

Prețurile biletelor vor fi simbolice. „România are șanse mari de calificare. Sunt meciuri importante și sper ca suporterii să vină în număr cât mai mare la stadion. Prețurile vor fi simbolice: 10 lei pentru adulți și 1 leu pentru copii”, a explicat managerul „studenților”.

Se va juca și la Constanța

De asemenea, rugbiștii naționalei vor disputa partida contra Belgiei, din 8 martie, pe stadionul „Mihail Naca” din Constanța. România va mai juca în deplasare împotriva Rusiei (8 februarie) și Georgiei (15 martie). „Aceste partide sunt extrem de importante, ele contând pentru calificarea la Cupa Mondială din 2015. Primele două naționale din clasamentul final se vor califica direct la Cupa Mondială, în timp ce ocupanta locului trei va merge la baraj. În acest moment, România se află pe locul doi, la egalitate cu Georgia, echipa clasată pe locul întâi”, notează site-ul Federației Române de Rugby.


„Stejarii” evoluează în grupa 1A, alături de Georgia, Rusia, Portugalia, Belgia și Spania. În 2013, România a obținut victorii în fața Portugaliei (19-13), Rusiei (29-14), Belgiei (32-14) și Spaniei (25-15) și a terminat la egalitate cu Georgia, scor 9-9.

Cu cine putem pica la Mondial

13 țări s-au calificat deja la CM, unde au fost repartizate în cele 4 grupe. Celelalte 7 naționale se vor stabili în urma meciurilor care vor avea loc pe parcursul acestui an. În cazul în care România va câștiga CEN, se va califica la CM de pe prima poziție ca „Europa 1” și va fi în grupa C, cu campioana mondială, Noua Zeelandă, Argentina, Tonga și cu o echipă din Africa, cel mai probabil Namibia. Dacă „stejarii” se vor clasa pe locul 2 în CEN, vor intra în grupele CM de pe poziția „Europa 2”, urmând să facă parte din grupa D, alături de Franța, Irlanda, Italia și Canada. În cea mai neplăcută situație, dar și cea mai puțin probabilă, de a ajunge să jucăm în recalificări pentru a putea accede la CM, și vom câștiga acele partide, atunci am intra în grupa A, alături de Australia, Anglia, Țara Galilor și o țară din zona Oceania (posibil Fiji).


Decizia ca meciurile naționalei de rugby să aibă loc și pe stadioane din provincie, nu doar la București, face parte din strategia FRR de a promova sportul cu balonul oval în țară, într-o primă fază luându-se în calcul și orașele Ploiești și Iași.