monitorulcj.ro Menu
Sport

România s-a calificat în play-off-ul Campionatului Mondial de handbal masculin din 2015

Naționala masculină de handbal a României s-a calificat în play-off-ul pentru Campionatul Mondial din 2015, care va avea loc în Qatar, deși a fost învinsă de Slovacia cu scorul de 27-25 (11-10), sâmbătă, la Sala, în grupa a 2-a a în preliminariilor europene ale competiției.

Câștigători în meciul tur cu 32-24, jucătorii români nu trebuiau să piardă la o diferență mai mare de opt goluri, pentru a obține calificarea în faza următoare.

Tricolorii au început foarte bine meciul și au condus cu 1-0 (min. 1) și 3-1 (4), slovacii au egalat la 3-3 (4), iar după ce România a avut 4-3 (10), gazdele au reușit să treacă pentru prima oară în avantaj, 5-4 (12). Echipa României a avut o reacție pe măsură, cu trei goluri consecutive (5-7, min. 14), Alex Șimicu fiind cel mai bun om al nostru în această primă parte a meciului — 5 goluri în primul sfert de oră. Slovacia a revenit pe tabelă, a egalat (7-7, 19), a condus cu 9-8 (24), iar apoi cu 11-9 (26), dar avantajul la pauză a fost minim pentru gazde, 11-10.


Debutul părții secunde a fost unul fulminant, cu multe goluri de o parte și alta, dar tricolorii au reușit să mențină ritmul impus de adversari. Un moment important s-a consumat în min. 40, când Mihalcea a primit cartonaș roșu, dar Stranovsky a ratat aruncarea de la 7 metri, iar apoi imediat Ghiță a restabilit egalitatea, 15-15. Slovacia s-a desprins pentru prima oară la trei goluri (20-17) în min. 47, dar antrenorul Eliodor Voica a cerut time-out, iar apoi tricolorii au marcat de două ori la rând, 20-19 (49). Până la final cele două echipe au mers practic cap la cap, slovacii nereușind să aibă mai mult de două goluri în plus față de români pe tabela de marcaj, scorul final fiind de 27-25.
La barajul pentru CM 2015 se califică doar câștigătoarele celor cinci grupe preliminare, precum și 12 echipe participante la EURO 2014, plus Germania, pentru cele nouă locuri acordate ''Bătrânului Continent'' la CM din Qatar, scrie Agerpres.
La Sala au evoluat echipele:
România: Mihai Popescu, Ionuț Irimuș, George Șelaru — Andrei Mihalcea (3 goluri), Florin Acatrinei, Mihai Asoltanei (1), Flavius Cîmpan (2), Bogdan Criciotoiu (1), Alex Șimicu (8), Huba Talas (4), Alexandru Csepreghi, Cristian Fenici (1), Cristian Ghiță (4), Dragoș Iancu, Ciprian Șandru, Gabriel Florea (1). Selecționer: Eliodor Voica.
Slovacia: Teodor Paul, Richard Stochl — Oliver Rabek (7), Csaba Szucs (1), Patrik Hruscak, Miroslav Volentics (2), Tomas Adamcik, Radovan Pekar, Martin Mazak (2), Lubomir Duris (8), Tomas Urban, Martin Slaninka, Lukas Urban, Martin Stranovsky (2), Maros Balaz (3), Radoslav Antl (1). Selecționer: Zoltan Heister.
Arbitri: Ivan Cacador, Eurico Nicolau (ambii din Portugalia); Delegat EHF: Felix Raetz (Elveția).
În clasament, România a ocupat primul loc, cu 10 puncte (+30), urmată de Slovacia, 10 p (+32), Italia, 2 p (5 jocuri), Cipru, 0 p (5 j).