monitorulcj.ro Menu
Sport

A murit pe teren

Fotbalistul Andrei Mutulescu, care evolua la echipa bucureşteană Juventus Colentina, a murit luni seară în timpul unei partide cu prietenii, echipajul SMURD încercând mai bine de o oră să îl resusciteze, fără rezultat.

Tânărul în vârstă de 23 de ani juca fotbal cu prietenii pe un teren de agrement, iar la un moment dat, în jurul orei 21, s-a prăbuşit. Primele rezultate ale autopsiei făcute marţi de medicii legişti arată fotbalistul a murit din cauza unei insuficienţe cardio-respiratorii acute, însă urmează ca analizele de laborator să stabilească exact ce anume i-a provocat decesul. Andrei Mutulescu avea 23 de ani şi juca pentru formaţia Juventus Colentina din Liga a 2-a. A mai evoluat pentru UTA Arad, FCM Târgovişte, Farul Constanţa, FC Naţional, FC Snagov şi FC Tiraspol.