monitorulcj.ro Menu
Sport

Rugby: Georgia a câștigat Cupa Europeană a Națiunilor, după 22-9 cu România

Naționala de rugby a României a fost învinsă de Georgia cu scorul de 22-9 (16-9), sâmbătă, la Tbilisi, astfel că echipa gazdă a câștigat Cupa Europeană a Națiunilor, ediția 2013-2014.

Georgienii au fost mai buni și s-au impus meritat, adjudecându-și și trofeul ''Antim Ivireanul'', care răsplătește învingătoarea dintre ''Stejari'' și ''Lelos'', sub privirile a 25.000 de spectatori prezenți pe stadionul ''Mikheil Meskhi'', printre care s-au aflat și premierul României, Victor Ponta, și ministrul Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, scrie agerpres.ro

Georgia, grație acestei victorii, va evolua în grupa C a Cupei Mondiale de anul viitor, alături de campioana mondială, Noua Zeelandă, Argentina, Tonga și o echipă din Africa, cel mai probabil Namibia. ''Stejarii'' vor face parte din grupa D, alături de Franța, Irlanda, Italia și Canada.


''Stejarii'' au început bine la Tbilisi și în minutul 3 conduceau cu 3-0, după o lovitură de pedeapsă marcată de Florin Vlaicu. Peste doar patru minute gazdele au restabilit egalitatea, tot din lovitură de pedeapsă, prin Kvirikașvili (7). Vlaicu, din lovitură de penalitate de la peste 50 de metri, a readus echipa României în avantaj (13), tot el majorând diferența șase minute mai târziu, tot din lovitură de pedeapsă (19), într-un moment în care echipa antrenată de galezul Lynn Howells era în 14. Georgia, care a avut inițiativa în marea majoritate a timpului, a reacționat imediat și Kvirikașvili a înscris din lovitură de pedeapsă (24), după care gazdele au preluat conducerea, în urma eseului reușit de Zirakașvili (25), transformat de același Kvirikașvili (27): 13-9.

Jucătorii români au fost opriți eronat dintr-o acțiune foarte bună de atac, în finalul primei reprize, care s-a încheiat cu un avantaj de șapte puncte pentru Georgia, după Kvirikașvili a mai marcat o dat din lovitură de pedeapsă (40+3), 16-9.


Georgia a început în forță partea a doua a meciului și diferența de pe tabela de marcaj a crescut în min. 51, când Kvirikașvili a marcat din nou din lovitură de pedeapsă, după ce Burcea a primit un cartonaș galben.

''Stejarii'' au avut o acțiune foarte bună (55) și în 14, ajungând foarte aproape de terenul de țintă, însă apoi au pierdut balonul. Și Calafeteanu a primit un cartonaș galben (sinonim cu eliminare de 10 minute), iar Georgia s-a desprins la 22-9 (65), grație loviturii de pedeapsă marcate de Lașa Malaguradze. Până lka final niciuna dintre echipe nu a reușit să mai marcheze, scorul final fiind de 22-9 pentru Georgia.


Au evoluat echipele: 
Georgia: 15. Merab Kvirikașvili (23. Lașa Malaguradze, 60), 14. Irakli Macihaneli (căpitan), 13. David Kacearava, 12. Merab Șarikadze, 11. Tamaz Mcedlidze (16. Șalva Mamukașvili, 57), 10. Lașa Hmaladze, 9. Ghiorghi Begadze, 1. Mikheil Nariașvili (22. Tedore Zibzibadze, 57), 2. Jaba Bregvadze, 3. Davit Zirakașvili (18. Levan Cilaceava, 57), 4. Konstantin Mikautadze (19. Ghiorghi Nemsadze, 60), 5. Levan Datunașvili, 6. Viktor Kolelișvili, 7. Mamuka Gorgodze, 8. Dimitri Basilaia. Antrenor: Milton Haig.

Rezerve: 17. Anton Peikrișvili, 20. Ghiorghi Șhaidze, 21. Vaja Huțișvili.


România: 15. Cătălin Fercu, 14. Mădălin Lemnaru (23. Cristian Diniș, 69), 13. Csaba Gal, 12. Robert Dascălu (22. Florin Surugiu, 60), 11. Ionuț Dumitru (21. Dorin Manole, 52), 10. Florin Vlaicu (18. Horațiu Pungea, 70), 9. Valentin Calafeteanu, 1. Mihăiță Lazăr (17. Andrei Ursache, 60), 2. Andrei Rădoi (16. Eugen Căpățână, 75), 3. Paulică Ion, 4. Marius Sîrbe, 5. Valentin Popîrlan, 6. Viorel Lucaci, 7. Mihai Macovei (căpitan), 8. Stelian Burcea. Antrenor: Lynn Howells.

Rezerve: 19. Cristian Munteanu, 20. Vlad Nistor.