Sport
Sistemul de licențiere nu se va schimba!
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat că sistemul de licențiere pentru cluburile de Liga I nu va fi modificat.
„Am fost foarte ferm, nu schimbăm nimic în ceea ce privește licențierea. Altfel, înseamnă că mulți jucători nu își mai primesc banii. Este suficient că grupările nu mai au condiția datoriilor față de bugetul de stat. Chiar luni dimineață am discutat cu domnul Duru, responsabil pe acest sector și m-a asigurat că lucrurile stăteau total diferit față de ce era acum două săptămâni”, a susținut Burleanu.
Întrebat dacă licențierea va fi obligatorie doar pentru echipele ce vor juca în cupele europene, Burleanu a menționat: „Este imposibil să schimbăm procedura de licențiere. Mai mult, avem deja o practică a UEFA care nu agreează deloc schimbarea procedurii de licențiere, să spunem eliberarea de această licențiere a cluburilor care nu participă în cupele europene. Numai astfel se poate asigura sustenabilitatea financiară și instituțională a cluburilor”.