monitorulcj.ro Menu
Sport

Miriuță, pe făraș! Sabău, din vară la CFR

Vasile Miriuță va sta pe banca CFR-ului doar până în vară. În locul său va veni Ioan Ovidiu Sabău (foto), prieten bun cu Ștefan Gadola, cel care a stins datoriile clubului care împiedicau obținerea licenței pentru sezonul viitor.

„Moțul” e liber de contract după ce a fost demis de la cârma divizionarei secunde, ASA Târgu Mureș, echipă la care a înregistrat 2 victorii și 2 eșecuri.

Șefii din Gruia au decis soarta lui Vasile Miriuță. Indiferent pe ce poziție se va clasa CFR-ul, tehnicianul băimărean va fi păstrat în funcție doar până la finalul sezonului, când îi expiră contractul.


Conducerea „vișinie” vrea o reconstrucție din temelii a echipei după ce Arpad Paszkany și-a retras orice sprijin financiar. 8 jucători se află pe final de contract şi vor pleca mai mult ca sigur de la gruparea clujeană. Este vorba de Piccolo, Maftei, Rada, Amadio, Rui Pedro, Djokovic, Chanturia și Gabionetta, cu mențiunea că la ultimii trei le expiră împrumuturile de la Bologna, Vitesse, respectiv Parma. Astfel, accentul va fi pus pe juniorii clubului, care se vor forma în jurul căpitanului Ricardo Cadu. În primul 11 au șanse mari să se regăsească Răzvan Began, Vereș Szilard, Alexandru Păun și Sergiu Negruț, jucători crescuți în propria pepinieră. Ultimul a bifat în acest sezon 6 prezențe și două goluri în tricoul vișiniu și este văzut ca următoarea monedă de export a clubului din Gruia.

A stat în lojă cu Gadola

Șefii CFR-ului au găsit și omul potrivit pentru a redresa echipa. Ioan Ovidiu Sabău e alesul oficialilor. „Moțul” și-ar fi dat deja acordul pentru a-i pregăti pe feroviari din vară. Acesta i-a urmărit pe viu pe viitorii săi elevi în remiza cu petrolul Ploiești. Antrenorul clujean a stat în lojă alături de Ștefan Gadola, unul dintre acționarii clubului și posibil principal investitor al trupei feroviare. Conform unor surse, cei doi ar fi discutat despre venirea lui Sabău la cârma ardelenilor. „La anul vrem să ne luptăm pentru un loc fruntaș, acolo unde ne este locul. Dacă am spus că mergem cu licența înainte, înseamnă că vom găsi resurse și vom lua măsuri astfel încât să avem un buget realist, să reducem costurile și salariile”, a explicat Gadola.


Miriuță s-a resemnat

Conducerea din Gruia i-ar fi transmis lui Miriuță că nu îi va fi prelungit contractul. Tehnicianul s-a resemnat deja cu acest gând. Băimăreanul ar putea ajunge din vară tocmai la Ceahlăul Piatra Neamț, fosta sa echipă. Sub comanda lui Miriuță, CFR a obținut doar un singur succes în 7 partide, 1-0 la Pandurii Târgu Jiu. Cel care i-a salvat pielea a fost Felice Piccolo. Italianul a înscris golul victoriei în prelungirile meciului, printr-o lovitură de cap bine plasată.