Sport
FC Botoșani a primit licență pentru sezonul 2014/2015
Preşedintele clubului FC Botoşani, Cornel Şfaiţer, a precizat că gruparea moldoveană a fost anunţată de Federaţia Română de Fotbal că a primit licenţa pentru sezonul următor al Ligii I.
"Am primit licenţa pentru sezonul viitor. Aşadar avem dreptul să evoluăm în ediţia 2014-2015 a Ligii I. Pentru noi, cel mai important şi mai greu de realizat a fost criteriul financiar. Cu eforturi mari am reuşit să-l îndeplinim. Pentru noi mai rămâne acum problema stadionului. Trebuie să vedem cum rezolvăm cât mai repede nocturna şi sistemul de încălzire a gazonului", a declarat Şfaiţer, potrivit Mediafax.
Oficialul formaţiei botoşănene a mai precizat că va face un memoriu legat de obligativitatea de a avea 2.000 de locuri acoperite pe stadion: "Pe lângă multe altele, suntem obligaţi să avem şi 2.000 de locuri acoperite pe stadion. Din câte ştiu eu, mai sunt echipe care nu îndeplinesc acest criteriu. Vom face un memoriu cu toţii, să cerem o derogare în acest sens".
După 29 etape, FC Botoşani ocupă locul 8 în Liga I, cu 38 de puncte.