monitorulcj.ro Menu
Sport

Handbalista clujeană Cristina Laslo va fi premiată de Primăria Cluj-Napoca

Performanţa obţinută de handbalista clujeană Cristina Laslo, împreună cu echipa naţională de handbal feminin U18 a României la Campionatului Mondial, care a avut loc în perioada 20-26 iulie 2014 în Macedonia va fi premiată de Primăria Cluj-Napoca.

Handbalista clujeană Cristina Laslo va fi premiată de Primăria Cluj-Napoca

Naţionala a câştigat titlul de campioană mondială la handbal feminin, după ce s-a impus cu scorul de 32-21 în finala jucată împotriva reprezentativei Germaniei.

Clujeanca Cristina Laslo, căpitanul echipei naţionale de handbal feminin a României (sub 18 ani), a fost declarată cel mai bun jucător al turneului.


„În şedinţa din august voi propune Consiliului Local acordarea Diplomei şi medaliei PRO URBIS şi a unui premiu în valoare de 2000 de lei handbalistei Cristina Laslo, pentru contribuţia deosebită pe care a avut-o la acest turneu mondial şi pentru că a reprezentat sportul clujean la cel mai înalt nivel”, a precizat primarul Emil Boc.

Handbalista Cristina Laslo s-a născut în 10 aprilie 1996 la Cluj-Napoca şi s-a format la Clubul Sportiv Şcolar Viitorul. În prezent, sportiva activează la echipa de handbal feminin „U” Jolidon Cluj-Napoca.