Sport
Reduceri la abonamente pentru clienții BT
U-Banca Transilvania Cluj a anunțat astăzi prețurile abonamentelor pentru meciurile echipei de seniori care vor avea loc în următorul sezon competițional.
Abonamentele pentru sezonul 2014-2015 vor fi puse la vânzare începând de luni, 25 august 2014, și vor acoperi competițiile în care va fi angrenată echipa U-Banca Transilvania: FIBA Euro Challenge, Liga Națională de Baschet Masculin (LNBM) și Cupa României.
Acestea se vor vinde în perioada 25 august - 30 septembrie 2014 (excepție făcând zilele de 1 și 2 septembrie, când nu se vor putea elibera abonamente).
„Costurile abonamentelor rămân neschimbate față de sezoanele trecute și, la fel ca și anii trecuți, vom avea reduceri și facilitati pentru vechii abonați. Ca și o noutate, în acest an clienții Bancii Transilvania vor beneficia de reduceri la abonamente. La cererea mai multor suporteri ai clubului nostru, din acest sezon plata abonamentelor se poate face și cu cardul, direct la sediul clubului”, au comunicat reprezentanții clubului clujean.
Pentru a evita drumurile inutile la sediul clubului, abonații vor primi pe loc cardul de abonat.
Prețuri abonamente:
- Sectoarele de jos ale tribunelor - 300 lei
- Sectoarele de sus ale tribunelor - 150 lei
- Copii intre 7-14 ani - 50 lei
Abonații vechi vor avea prioritate la achiziționarea tichetelor pentru sezonul 2014-2015 și își vor putea păstra locurile din sezonul trecut în perioada 25 august - 29 august 2014. Abonații fideli care nu se afla în Cluj și nu își pot achiziționa în timp util noile tichete își pot rezerva în perioada 25 august - 29 august 2014, prin email, locurile dorite (office@u-mobitelco.ro), cu mențiunea că acestea trebuie achitate până în 10 septembrie, după care locurile neachitate fi puse la vânzare liberă.
Prețuri abonamentelor pentru abonații vechi:
- Sectoarele de jos ale tribunelor - 250 lei
- Sectoarele de sus ale tribunelor - 125 lei
- Copii intre 7-14 ani - 50 lei
Orice suporter al echipei U-Banca Transilvania care plătește cu cardul Băncii Transilvania va avea reducere la plata abonamentelor. Astfel prețurile abonamentelor pentru clienții BT care plătesc cu card BT sunt:
- Sectoarele de jos ale tribunelor - 275 lei
- Sectoarele de sus ale tribunelor - 135 lei
- Copii intre 7-14 ani - 50 lei
Aceștia își vor putea cumpăra abonamentele în perioada 3 septembrie - 30 septembrie.
Și fanii care nu sunt clienți ai Bancii Transilvania pot face plata cu cardul (emis de alte banci), prețurile pentru aceștia fiind:
- Sectoarele de jos ale tribunelor - 300 lei
- Sectoarele de sus ale tribunelor - 150 lei
- Copii intre 7-14 ani - 50 lei
Acte necesare
Pentru adulți și copii în vârstă de peste 14 ani:
- carte de identitate pentru cetățenii români; permis de ședere/pașaport pentru cetățenii străini (original sau copie)
- abonamentul vechi din sezonul 2012-2013 (pentru vechii abonați)
Pentru copii între 7 și 14 ani:
- certificat de naștere (original sau copie)
- abonamentul vechi din sezonul 2011-2012 (pentru vechii abonați)
Copiii cu vârsta de până la 7 ani au accesul gratuit.
Actele se depune la secretariatul clubului, situat în incinta Sălii Sporturilor ”Horia Demian”, Str. Splaiul Independenței nr.6, în incinta sălii, pe partea dreaptă (Tribuna A), sub tribuna oficială de luni până vineri între orele 10:00-16:00