monitorulcj.ro Menu
Sport

Ogăraru: „Ne așteaptă o perioadă cu meciuri din trei în trei zile”

Antrenorul echipei Universitatea Cluj a declarat că meciul cu Viitorul Constanța va fi unul foarte greu mai ales pentru că pe banca tehnică se va afla Gheorghe Hagi.

La conferința de presă organizată înainte de meciul cu echipa condusă de Gică Hagi, George Ogăraru a declarat că echipa așteaptă o perioadă foarte grea, cu meciuri din trei în trei zile dar că jucătorii lui se vor lupta pentru fiecare punct. „Începe o serie cu multe meciuri din trei în trei zile foarte importante dar fiecare serie începe cu primul meci și pentru noi este foarte important pentru că avem neapărat nevoie de victorie, jucăm contra unei echipe care este pe pantă ascendentă, și nu va fi un meci ușor dar suntem foarte conștienți de faptul că avem prima șansă și ar fi bine să o fructificăm. Revine și Lemnaru și ușor ușor revine la forma care l-a consacrat”, a afirmat antrenorul Universității Cluj.

Despre prezența pe banca tehnică a Viitorului, antrenorul „universitarilor” a declarat că se simte o atitudine pozitivă de la preluarea echipei. „Cu siguranță prezența lui Hagi pe banca tehnică s-a simțit la ultimele meciuri, și experința, sfaturile pe care le dă în timpul meciurilor îi ajută foarte tare pe jucători”, a spus Ogăraru.


Zvonurile că Steaua ar dori să-l aducă la București pe Mihai Neșu au fost confirmate și de către antrenorul Universității Cluj, care a declarat că acest lucru nu este fezabil din cauza distanței și pentru că deocamdată video-analistul echipei este netransferabil. „Astăzi am fost sunat de către cineva și mi-a spus că este dorit la Steaua. Cu Mihai nu am reușit să vorbesc despre lucrul acesta. Nu cred că este fezabil acest lucru din pricina distanței, apoi este în echipa noastră și este netransferabil”, a declarat George Ogăraru.

Reîntors la Universitatea Cluj, atacantul Valentin Lemnaru a declarat că speră să joace cât mai multe meciuri și să înscrie cât mai multe goluri pentru a trece de linia de retrogradare. „Sunt bucuros că am revenit la echipă după o perioadă foarte grea și mă gândesc doar la meciul de mâine pentru că avem nevoie de victorie. Îmi doresc să joc și să marchez, dar rămâne la alegerea domnului profesor cât voi juca și dacă voi juca, important este ca echipa să ia cele trei puncte mâine. Sper să fie mulțumit când intru în meciurile oficiale și când voi putea să înscriu din nou, pentru că asta este meseria mea și așa voi putea să ajut echipa și să-l ajutăm și pe dânsul pentru că avem nevoie de rezultate”, a declarat Valentin Lemnaru.


Meciul de mâine, de la ora 18:30 de pe Cluj Arena, unde echipa de fotbal Universitatea Cluj va primi vizita echipei Viitorul Constanța, contează pentru etapa a 12-a a Ligii 1.

Universitatea Cluj va juca miercuri în deplasare pe terenul echipei FC Brașov, meciul contând în optimile de finală ale Cupei României Timișoreana.