monitorulcj.ro Menu
Sport

Aproape, dar încă departe

„U“ Mobitelco BT este aproape să devină pentru a patra oară în istorie campioana României la baschet masculin.

 

Echipa clujeană conduce cu 3-1 pe CSU Asesoft în finala campionatului.

Elevii lui Marcel Ţenter mai au nevoie de o victorie în următoarele trei meciuri pentru a aduce un nou titlu la Cluj, după 15 ani de pauză.

Baschetbaliştii „alb-negrii“ au câştigat ambele partide de pe teren propriu ale finalei cu CSU Asesoft. În meciul de sâmbătă, clujenii s-au impus la limită, cu scorul de 66-65, iar în cel de duminică cu 84-76. Cu aceste victorii universitarii clujeni au dus scorul general al finalei la 3-1, iar pentru că finala se joacă după sistemul „cel mai bun din şapte meciuri“ doar o victorie îi desparte de medaliile de campioni, pe care nu le-au mai câştigat din anii ’90. Cele trei titluri din palmaresul „studenţilor“ au fost obţinute în 1992, 1993 şi 1996.

 

Optimism temperat

 

Oficialii de la „U“ Mobitelco BT sunt bucuroşi că echipa lor este aproape să câştige campionatul, însă sunt conştienţi că nu va fi uşor, deoarece ploieştenii vor lupta din răsputeri să ducă finala în meci decisiv, care ar urma să se dispute pe terenul lor, la Ploieşti.

„Nu cred că suntem favoriţi, chiar dacă avem 3-1. În aceste două meciuri am dovedit că indiferent de ce se întâmplă, putem câştiga, iar avantajul nostru este psihicul. Suporterii au fost minunaţi, îi iubim şi îi vom iubi mereu pentru că de multe ori ne dau putere, chiar atunci când noi nu avem“, a declarat Mircea Cristescu, preşedintele „alb-negrilor“.

„Au fost două seri foarte tari din punct de vedere baschetbalistic. Cred că meciul al doilea l-am controlat mai mult, mai ales că din repriza a doua meciul a decurs în favoarea noastră. Conducem cu 3-1, dar trebuie să considerăm că este 0-0 şi să luam fiecare meci care urmează de la zero. Toată echipa a jucat foarte bine, dar mai ales Rob Thomson şi Tyler Morris au jucat extraordinar în meciul al doilea“, a declarat Marcel Ţenter, aflat la a doua finală consecutivă cu „U“ Mobitelco BT.

Meciul cu numărul cinci al finalei campionatului de baschet masculin dintre „U“ Mobitelco BT şi CSU Asesoft Ploieşti se va disputa în oraşul prahovean, sâmbătă, 28 mai, de la ora 18. Partida va fi transmisă în direct de TVR 3. Dacă se va mai juca, meciul cu numărul 6 va avea loc la Cluj.