monitorulcj.ro Menu
Sport

Simona Halep, eliminată în sferturi la Australian Open. Halep: „Uneori nu poți controla situația”

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul trei mondial, a fost învinsă de rusoaica Ekaterina Makarova (N. 10), cu 6-4, 6-0, la Melbourne, în sferturile de finală ale turneului Australian Open, primul de Mare Șlem al anului.

Simona Halep. Sursa foto: www.bucurestifm.ro

După un debut de an excelent, cu nouă victorii consecutive (un titlu WTA la Shenzhen), Halep a făcut un meci slab cu Makarova, în care a comis un număr mare de erori neforțate (31 față de 20 ale adversarei), chiar dacă a avut și un număr mai mare de lovituri câștigătoare (15-10). Simona, care a avut trei ași și patru duble greșeli, a reușit să transforme doar una din cele nouă șanse de break pe care le-a avut în acest meci, Makarova având un procentaj mult mai bun (cinci din șase). Românca a avut procente inferioare și la punctele făcute din serviciu (atât din primul serviciu, cât și din al doilea).

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a declarat, după jocul pierdut, că a fost stresată înainte de meci și nu a simțit jocul. „Am făcut un antrenament bun dimineață, dar poate am fost un pic prea stresată la începutul meciului. A fost o zi rea pentru mine. Ea a jucat bine și i-a intrat totul. A meritat victoria. Sunt un pic tristă că nu am putut juca tenisul meu obișnuit, dar se mai întâmplă. Trebuie să privesc înainte, către următorul turneu”, a declarat Halep după eșecul cu 4-6, 0-6 în fața rusoaicei Ekaterina Makarova.


Simona Halep a recunoscut că mai sunt și astfel de momente în viața unui jucător de tenis, când „simți că nu ești într-o dispoziție bună de joc, nu simți jocul, dar, e normal, sunt multe meciuri și uneori e normal să simți astfel”. „Am experiența sferturilor de finală al turneele de Grand Slam, dar uneori nu poți controla situația. Am încercat, am făcut tot ce am putut în acest meci, din punct de vedere mental, pentru că uneori în timpul jocului nu am luptat prea bine azi. Mi-am pierdut concentrarea de a câștigat puncte, de a câștiga meciul și nu am mai crezut în al doilea set, probabil de aceea am pierdut cu 0-6”, a afirmat jucătoarea constănțeană.

Românca s-a declarat totuși mulțumită cu prestația și rezultatul de la Melbourne în acest an. „Anul trecut a fost un rezultat mare pentru mine aici. Acum nu pot spune că e foarte mare, dar e destul pentru mine. Am început foarte bine acest an, am câștigat un titlu, iar aici am făcut câteva meciuri bune. Am încredere că acest an va fi mai bun pentru mine decât anul trecut. Încerc să îmi îmbunătățesc jocul și mentalul. Cred că sunt pe drumul cel bun pentru a urca mai sus în top, dar e dificil. Fiecare meci e greu la acest nivel. Toată lumea vrea să mă învingă, pentru că sunt în top. Știu acest lucru din trecut, aveam aceeași mentalitate. Totuși, vreau să joc în continuare cu plăcere și să fiu relaxată pe teren, să nu simt presiunea. Nu vreau să fiu stresată pe teren pentru că este doar tenis, fiecare meci este diferit, fiecare zi e diferită. Trebuie să mergem mai departe, să vedem cât de buni putem fi”, a afirmat Simona Halep.


Halep, a treia favorită la Melbourne, va primi pentru participare un cec de 340.000 de dolari australieni și 430 de puncte WTA. Simona o învinsese pe Makarova (26 ani, 11 WTA) în singurul lor meci direct de până acum, în 2013, în sferturi la New Haven, cu 6-1, 7-6 (6).

Cea mai bună performanță a Simonei Halep la un turneu de Mare Șlem rămâne finala de anul trecut la Roland Garros (învinsă în trei seturi de Șarapova). Halep și-a egalat cel mai bun rezultat la Australian Open (sferturi de finală, în 2014) și se va menține pe locul al treilea în clasamentul WTA.


Makarova o va întâlni în semifinalele turneului de la Melbourne pe compatrioata sa Maria Șarapova, a doua favorită, victorioasă, astăzi, cu 6-3, 6-2 în fața canadiencei Eugenie Bouchard (N. 7).