monitorulcj.ro Menu
Sport

Curtis Millage: „Am pierdut opt meciuri la rând, acum putem avea șapte victorii consecutive”

Echipa de baschet masculin U Banca Transilvania se pregătește intens pentru meciul de la sfârșitul acestei săptămâni cu oltenii din Craiova.

Cu un început de an foarte bun, și după șase victorii consecutive, echipa condusă de Marcel Țenter și Sorin Pintea se pregătește să dea piept cu SCM Universitatea Craiova.

Înainte de meci, antrenorul grupării de pe malul Someșului, Marcel Țenter, a declarat că este încrezător în echipa lui și că speră să mai înregistreze o victorie. „Începem să avem un joc stabil și asta poate să ne aducă în postura să câștigăm încă o partidă. Vreau să gândesc de la meci la meci, de la săptămână la săptămână, cred că numai așa putem să mergem în continuare. Este clar că echipa joacă cu mai multă încredere, însă trebuie să fim atenți la fiecare adversar, pentru că fiecare echipă din acest campionat poate să facă o surpriza oriunde, pe terenul oricui”, a declarat antrenorul.


Țenter spune că în acest moment jucătorii sunt la un nivel foarte bun de concentrare dar că îi așteaptă campionat cu multe surprize. „În acest moment suntem concentrați la maxim, știm că ne așteaptă un meci greu și vrem să aducem victoria pentru fanii noștri. Este o atmosferă pozitiva în lot, însă nu trebuie să ne „adoarmă” această atmosferă, trebuie să rămânem în alertă pentru că în acest campionat tot timpul se întâmplă surprize. Craiova este o echipă foarte bună, cu jucători experimentați, care au jucat în ligi puternice, așa că ne așteaptă un meci foarte greu. Sper să ne facem treaba foarte bine, să ne punem în valoare aceasta rotație largă pe care o avem în acest moment, astfel ca în sfertul patru să avem un avantaj, măcar fizic”, a spus tehnicianul echipei.

Americanul Curtis Millage a declarat că își dorește să câștige toate meciurile din acest retur pentru a reveni după cele opt meciuri pierdute consecutiv. „Ne dorim să jucăm timp de 40 de minute cât putem de intens în defensiva, pentru asta ne-am antrenat din greu toată săptămâna. Am pierdut opt meciuri la rând, acum putem avea șapte victorii consecutive, orice este posibil în acest campionat. Nu cred că cei de la Craiova sunt mai obosiți ca noi sau ca alții, cu toții suntem la fel de obosiți, la urma urmei suntem în a doua parte a sezonului. Nu contează că joci un meci, două sau o sută, trebuie să fii în formă, să jucăm de fiecare dată ca și cum am fi la ultimul meci al sezonului. Ne dorim să câștigăm toate meciurile, atât pe cele de pe teren propriu, cât și în deplasare, dar știm că va fi greu”, a spus Curtis Millage.


Meciul dintre echipele U Banca Transilvania și SCM U Craiova va avea loc vineri, 30 ianuarie, de la ora 18:00 la Sala Polivalenta. Acest meci contează pentru etapa a 17-a a Ligii Naționale de Baschet Masculin.