Sport
România, alături de Germania și Rusia în urna a doua la CE 2016
Echipa feminină de handbal a României a fost inclusă în a doua urnă valorică pentru tragerea la sorți a grupelor din faza a doua a calificărilor pentru CE 2016 din Suedia.
Potrivit Federației Europeană de Handbal (EHF), în prima fază a calificărilor, Finlanda, Azerbaidjan, Israel, Bulgaria, Insulele Feroe și Kosovo vor fi distribuite, prin tragere la sorți, în două grupe de câte trei echipe, câștigătoarele celor două grupe avansând în faza a doua de calificare. Meciurile din cele două grupe se vor derula sub formă de turneu între 12 și 14 iunie 2015. Tragerea la sorți va avea loc pe 23 sau 24 martie la sediul EHF.
Pentru a doua fază de calificare, tragerea la sorți este programată pe 9 aprilie la Kristianstad, în Suedia, unde 30 de echipe au fost repartizate în 5 urne valorice. Primele două clasate în cele șapte grupe și a treia cea mai bine clasată se vor califica automat la CE 2016.
Iată urnele valorice:
Urna 1: Norvegia, Muntenegru, Danemarca, Ungaria, Serbia, Franța, Spania;
Urna a 2-a: Germania, ROMÂNIA, Polonia, Rusia, Olanda, Cehia, Croația;
Urna a 3-a: Slovacia, Ucraina, Olanda, Macedonia, Turcia, Belarus, Austria;
Urna a 4-a: Slovenia, Portugalia, Elveția, Italia, Lituania, câștigătoarea grupei 1 de calificare, câștigătoarea grupei a 2-a de calificare;
Meciurile se vor disputa între octombrie 2015 și iunie 2016.