monitorulcj.ro Menu
Sport

Vlad Munteanu: „Nu contează cine dă gol, poate și Veselovsky, important este să marcăm și să câștigăm”

Fără Dino Skvorc și Nuno Viveiros, amândoi suspendați pentru meciul cu FC Botoșani, echipa antrenată de Adrian Falub este obligată să câștige meciul pentru a mai spera la ieșirea din zona roșie a retrogradării.

Universitatea Cluj nu a reuși până acum, în returul campionatului Ligii 1, să marcheze nici un gol, fiind învinsă de trei ori în patru meciuri disputate.

Chiar dacă au schimbat antrenorul, George Ogăraru fiind demis după cele două înfrângeri la scor de neprezentare din debutul returului, nici Adrian Falub pare să nu reușească să îi aducă pe jucători pe drumul victoriilor.


Meciul din etapa a XXII-a, împotriva echipei de pe locul 7, FC Botoșani, este unul pe care jucătorii clujeni sunt obligați să-l câștige, asta pentru a mai spera la Liga 1 și în anul următor.

Administratorul clubului Universitatea Cluj, Vlad Munteanu a declarat că următorul meci, cel de mâine cu FC Botoșani, este unul unul extrem de important precizând că în această partidă nu contează cum joacă clujenii și nu contează cine dă gol, nominalizându-l chiar și pe portarul Veselovsky, important fiind ca cele trei puncte să vină la finalul meciului la Cluj. „Orice meci a fost important începând de la primul meci al returului, cel cu Târgu Mureș. Din păcate avem un început de retur foarte prost și avem nevoie cât mai repede de o victorie pentru a opri acest tăvălug. Întâlnim o echipă foarte bună care a demonstrat în acest sezon că este o echipă care se bate pentru fiecare minge pentru rezultat și având în vedere situația noastră este clar că Botoșaniul este favorită. Avem probleme de activ și ne va fi greu dar trebuie să înțelegem că pentru noi este vitală această victorie și cele trei puncte și indiferent cu cum, cu un joc urât, un joc frumos sau dacă va da Veselovsky gol sau oricine, trebuie să dăm goluri, să marcăm și să câștigăm”, a spus Munteanu.


El a adăugat că fiecare jucător se află deja sub lupa conducerii și că în acest moment important este ca echipa să rămână unită. „Eu aștept de la fiecare dintre ei mult mai mult. Toată lumea este sub lupă și acum trebuie să arătăm că avem caracter să suntem uniți indiferent de ceea ce se vorbește în afara echipei, indiferent de ceea ce se strigă, pentru că este normal să fim împreună și să trecem împreună peste aceste momente”, a afirmat administratorul Universității Cluj.

În ceea ce privesc discuțiile antrenorului Adrian Falub din vestiar, după meciul cu FC Brașov, Vlad Munteanu recunoaște că Adi s-a răstit la câțiva jucători dar infirmă zvonurile că ar fi dat în cineva. „Nu cred că vă puteți imagina cu Adi Falub ar fi putut să lovească pe careva. Este un familist convins și gândiți-vă ce rău i s-a făcut doar în ideea copiilor care îl pot întreba „Tată, ce ai pățit?”. Da! S-a răstit la anumiți jucători pentru că toată lumea a fost nemulțumită atitudinea unor jucători și mi se pare normal ca antrenorul în vestiar să aibă un cuvânt de spus”, a declarat oficialul clubului.


Plecarea lui Cristian Freghier, preparatorul fizic italian care a fost la echipă până la demiterea lui George Ogăraru, este una dezamăgitoarea, consideră Vlad Munteanu, care spune că o eventuală aducere la club a unui nou preparator fizic nu va ajuta prea mult echipa. „Echipa a fost pregătită fizic în cantonament după principiile preparatorului fizic dar din păcate când ne eram mai greu el a ales să plece și să ne lase baltă, a spus că nu este 100%. Noi nu ținem pe nimeni cu forța aici. Dacă simt că pot să fie lângă noi, să ne ajute, avem ușile deschise, dar când cineva se comportă în așa fel cu noi este dezamăgitor. Din punct de vedere a pregătirii fizice, nu am făcut nici un curs, nu mă pricep, dar vedem toți că pe finalul meciului avem probleme, poate fi și o problemă mentală dar cred că este o problemă și fizică și mentală. Vom rezolva și această problemă dar vă dați seama că și prezența unui preparator fizic la echipă este foarte dificil. Vedem acest lucru și la stafful de antrenori pentru că nu au avut timp, au avut zece zile în care să lucreze cu ei, să facă îmbunătățiri dar ne lipsesște golul”, a spus administratorul clubului.

Meciul dintre FC Universitatea Cluj și FC Botoșani va avea loc mâine, 17 martie, de la ora 15:30, pe stadionul Cluj Arena. Acest meci va conta pentru etapa XXII-a a Ligii 1.