monitorulcj.ro Menu
Sport

Nadal, recordman la Openul Franţei

Nadal a obţinut 6 trofee în 7 participări la „Roland Garros“!

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, cap de serie numărul 1, a câştigat, duminică, pentru a şasea oară  în carieră turneul de la Roland Garros, impunându-se în finală, cu scorul de 7-5, 7-6 (7/3), 5-7, 6-1, în faţa elveţianului Roger Federer, al treilea favorit. Meciul a durat trei ore şi 40 de minute, iar în setul al doilea a fost întrerupt pentru 12 minute din cauza ploii.

Nadal, care a împlinit vineri 25 de ani, a mai câştigat turneul de la Roland Garros în 2005, 2006, 2007, 2008 şi 2010. Federer s-a impus în turneul parizian o singură dată, în 2009.

Aceasta a fost a patra finală de la Roland Garros dintre Nadal şi Federer, toate câştigate de spaniol. În plus, Nadal conduce cu 17-8 în palmaresul confruntărilor cu tenismanul elveţian.

Rafael Nadal a egalat prin această a şasea victorie în doar şapte participări la Roland Garros recordul suedezului Bjorn Borg, care s-a impus la Paris în 1974, 1975, 1978, 1979, 1980 şi 1981, însă din opt tentative. Nadal a obţinut al zecelea trofeu într-un turneu de Grand Slam.

Roger Federer, finalistul, a fost cel care a reuşit să îl învingă în semifinale pe Novak Djokovic. Pănă la acel meci, sârbul avusese o serie de 43 de victorii consecutive, fiind situat pe locul trei din acest punct de vedere, după argentinianul Guillermo Villas (46 de victorii în 1977) şi Ivan Lendl (44 de victorii în 1981-82).

Rafael Nadal este lider în clasamentul ATP, cu 12.070 puncte, fiind urmat de Novak Djokovic (12.025 p) şi Roger Federer (9.230). Victor Hănescu, cel mai bine clasat tenismen român, se află doar pe locul 62, cu 805 puncte.