Sport
Pantiş s-a calificat la CM
Sportivul Mihai Pantiş de la CS Universitatea a reuşit calificarea la Campionatul Mondial de Scrabble Anglofon 2011, în urma turneului de calificare disputat la Hotel Ary din Cluj-Napoca.
Competiţia a fost organizată de Federaţia Română de Scrabble şi CS Universitatea, având ca partener şi gazdă Hotelul Ary. Turneul semifinal s-a disputat timp de două zile, iar primii doi clasaţi au jucat finala. Cel mai în formă s-a dovedit Cătălin Caba, urmat de Mihai Pantiş, ambii sportivi fiind legitimaţi la Universitatea. În semifinale au fost eliminaţi Dan Laurenţiu Sandu, de la Locomotiva Bucureşti şi Ovidiu Tamaş, de la „U“. Primii doi clasaţi şi-au disputat singurul loc al României pentru CM, învingător ieşind Mihai Pantiş. Acesta va reprezenta România la Campionatul Mondial de Scrabble Anglofon care se va desfăşura la Varşovia (capitala Poloniei), în perioada 12-16 octombrie 2011.