monitorulcj.ro Menu
Sport

Universitatea Cluj învinge la Târgu Jiu și scapă pentru un moment de ZONA ROȘIE

Universitatea Cluj a obținut un rezultat important în lupta pentru evitarea retrogradării, câștigând cu 1-0 în deplasare în fața echipei Pandurii Tg. Jiu, luni, în penultimul meci din etapa a 27-a a Ligii I de fotbal.

Clujenii au câștigat grație golului înscris de Nuno Viveiros în minutul 70. Pandurii a ratat un penalty, portarul oaspeților, Veselovsky, apărând execuția lui Mihai Roman, în minutul 54.

Tehnicianul formației FC Universitatea Cluj, Adrian Falub este fericit de această victorie, însă e conștient că echipa lui mai are mult de tras pentru a se salva de la retrogradare. „Ne bucurăm mult pentru această victorie, una care ne menține speranțele că ne putem bate. Putem spera. A fost o victorie grea, am suferit mult. Am avut puțină șansă. Ne-am organizat bine defensiv și am obținut ce ne-am propus. Avem șanse mici de a ne salva. Avem probleme cu banii, nu știm ce va fi mâine. Am câștigat trei puncte de aur. Am avut atitudine bună. Chiar dacă ei au ratat penalty, meritam victoria. Știam că avem în față o echipă tehnică și rapidă. Dacă scorul devenea 1-0 pentru ei, era greu să mai revenim. Veselovsky ne-a scos și de data asta. Am vorbit cu ei. Trebuie să își respecte datoria și să joace, să arate că au valoare. Îmi pare rău că nu și-au luat banii. M-aș bucura să ne salvăm din punct de vedere sportiv. Asta e datoria mea”, a declarat Adrian Falub.


U Cluj are acum 29 de puncte și a urcat pe locul 12 în clasament, primul deasupra zonei retrogradării. Pandurii, cu 32 de puncte, se menține pe locul 10, însă ar putea fi depășită de Concordia Chiajna, care întâlnește Rapidul în epilogul etapei.

CS Pandurii Tg. Jiu - FC Universitatea Cluj 0-1 (0-0), stadion „Municipal” - Târgu Jiu


A marcat: Nuno Viveiros (70)

Penalty ratat: Mihai Roman (Pandurii, 54)


Arbitru: Sebastian Colțescu (Craiova); arbitri asistenți: Adrian Radu Ghinguleac (București), Gabriel Bârjac (Zalău); arbitru de rezervă: Horia Gabriel Mladinovici (București).

Observatori: Augustus Constantin (Râmnicu Vâlcea) - CCA, Romulus Gabor (Hunedoara) - FRF