monitorulcj.ro Menu
Sport

Rugbyștii de la U Cluj au fost luați ”pe sus” de liderii clasamentului, Timișoara Saracens

Echipa Univeristatea Cluj a fost învină pe teren proriu, cu scorul de 14-48, de către formația Timișoara Saracens, într-o partidă din cadrul etapei a V-a a SuperLigii CEC Bank la rugby.

Partida a controlată aproape în întregime de câștigărorii Cupei, clujenii fiind practic luați pe sus de către timișoreni.

Bogdan Cantor, managerul ”U” Prodvinalco, a declarat, după meci, că și-ar fi dorit de la jucătorii clujeni mai multă atitudine asta chiar dacă era clar că este un meci pierdut. „E o înfrângere dureroasă, la noi acasă, unde ne așteptam să avem altă atitudine și altfel să vedem meciul. Am intrat și un pic cu modificări în lot pentru a vedea și a pregăti mult mai bine meciul cu Dinamo. Nu mă deranjează neapărat scorul, campionatul e lung, dar la noi aici, unde transpirăm acasă și se fac sacrificii, aștept să îi văd cu mai multă atitudine în teren. E bine că a venit acum înfrângerea, înainte de meciul cu Dinamo, care contează enorm pentru ceea ce înseamnă lupta cu echipele din josul clasamentului. Campionatul e lung și este foarte greu în Cluj să faci performanță cu condițiile pe care le avem. Timișoara ne-a dominat la toate capitolele, din primul minut până în ultimul, au fost clar superiori astăzi și felicitări lor”, a declarat Bogdan Cantor.


Pentru Universitatea Cluj urmează duelul cu Dinamo București pe teren propriu, în prima etapă a returului de campionat, meci programat sâmbătă, 2 mai, de la ora 13:00, în Parcul Sportiv “Iuliu Hațieganu”.

Într-o altă partidă disputată sâmbătă în SuperLiga CEC Bank, CSM Olimpia București s-a impus cu 23-19 pe terenul formației CS Dinamo București.