Sport
Peste 300 de concurenți au participat în prima zi a concursului de biciclete și alergare montană din Cluj-Napoca
Peste 300 de concurenți, copii și adulți au participat la Cluj Napoca, în prima zi, a întrecerilor sportive organizate în cadrul concursului Clujul Pedalează.
Întrecerea s-a desfășurat pe un traseu de 26 de km lungime în Pădurea Făget. Ultimul concurent a ajuns, la sosire, după 3 ore și 37 de minute de la momentul startului. 164 de concurenți (134 bărbați și 30 femei) s-au aliniat la start pentru această probă. Cei mai mulți s-au încadrat la categoria 30-39 de ani (71 de concurenți).
Primii trei concurenți care au încheiat cursa de alergare montană Banca Transilvania Trail Running organizată de Clubul Sportiv Clujul Pedalează sunt:
Locul I Gyorgy Szabolcs Istvan - 1 ora 41 minute și 57 secunde
Locul II Gorgan Claudiu - 1 oră 47 minute 34 secunde
Locul III Vaipan Călin - 1 oră 49 minute 03 secunde
Banca Transilvania Trail Running este prima cursă de alergare montană organizată de Clubul Sportiv Clujul Pedalează.
La Cursa de biciclete, categoria copii, au participat 135 de concurenți cu vârste cuprinse între 6 și 13 ani. Dintre aceștia, 29 au fost fete și 106 băieți. Traseul dedicat cursei copiilor a fost marcat în Pădurea Făget, ca parte din traseul scurt al Banca Transilvania MTB Marathon powerd by Vodafone.
Câștigătorii locului I la fiecare categorie, la cursa de biciclete, categoria copii sunt:
6-8 ani - Băieți Locul I Bereczki Cristian - Vlad, fete Locul I Precup Irina
9-11 ani - Băieți Locul I Farkas Akos, fete Locul I Akerman Agota Timea
12-13 ani - Băieți Locul I Pescaru Patrick, fete Locul I Vezentan Andreea Nicoleta