monitorulcj.ro Menu
Sport

Eveniment unic în Cluj, două echipe ale aceluiași club se vor întâlni în semifinalele unei competiții naționale

La începutul acestei săptămâni a avut loc tragerea la sorți a partidele din cadrul semifinalelor Cupei României la fotbal feminin. Această tragere la sorți a dus la crearea unui eveniment unic în istoria fotbalului românesc, atât feminin cât și masculin, și anume, întâlnirea a doua echipe de la același club în faza semifinalelor Cupei României.

La această fază a competiției se vor întâlni deținătoarea trofeului, care a reușit să se califice în semifinalele Cupei României fără probleme și junioarele Olimpiei care au crescut foarte mult din punct de vedere valoric reușind performanța de a se califica și ele în semifinale.

Astfel, după ce CFR Cluj și Universitatea Cluj au disputat semifinala la băieți și au trimis o reprezentantă a Clujului în finală, a venit rândul clujencelor să mențina standardul ridicat deja stabilit de băieți, urmând ca Olimpia I să joace în semifinale cu Olimpia II.


Meciul din cadrul semifinalelor va avea loc pe data de 20 aprilie, la Baza Sportivă Unirea, din Mănăștur.

Cu această ocazie va avea loc și premierea campioanelor din Superligă, care după meciul de duminică împotriva Real-ului din Craiova, partidă care nu ar trebui să le pună probleme clujencelor, vor deveni campioane pentru a cincea oară consecutiv, asta chiar dacă mai au de disputat ultimul meci din play-off-ul Superligii în deplasare împotriva veșnicei rivale, ASA Târgu Mureș, Olimpia I având deja un avans de 5 puncte față de ocupanta locului doi.


Festivitatea de premiere va avea loc la finalul partidei din cadrul semifinalelor Cupei României, pe data de 20 mai, campioanele urmând să primească medaliile de la un reprezentant al Federației Române de Fotbal.

În cealaltă partidă din cadrul semifinalelor, Fair Play București va primi vizita finalistei de anul trecut, ASA Târgu Mureș, întrucât finalista se va stabili după disputarea unei singure manșe, partida urmând să se dispute pe terenul echipei mai slab clasate.


Clubul de fotbal feminin, Olimpia UT Cluj-Napoca, invită cu această ocazie toți clujenii doritori să fie alături de clujencele la acest eveniment unic în istoria fotbalului românesc și la premierea Olimpiei pentru câștigarea titlului de Campioane Naționale.

Până atunci, cele două echipe ale Olimpiei mai au de disputat meciurile din cadrul play-off-ului Superligii, etapa a V-a, respectiv etapa a III-a din cadrul play-off-ului Ligii I.


Partidele vor avea loc duminică, 17 mai, de la ora 11:30, Olimpia I întâlnind echipa Real Craiova, iar de la ora 13:30 Olimpia II va avea de înfruntat formația Vasas Femina Odorheiu Secuiesc, la Baza Sportivă Ardealul (Someșeni).