monitorulcj.ro Menu
Sport

Au mai rămas doar jumătate dintre biletele pentru meciul România - Serbia

Federaţia Română de Handbal a anunţat, sâmbătă, că au mai rămas 4.000 de bilete din circa 7.000 puse în vânzare, pentru meciul retur dintre România şi Serbia, de calificare la Campionatul Mondial din 2015.

Pentru partida retur cu vicecampioana mondială en-titre Serbia, din 13 iunie, programată la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, au fost puse în vânzare circa 7.000 de bilete, cu preţuri cuprinse între 10 şi 30 de lei, iar în prezent mai sunt în vânzare 4.000 de tichete în sistemul online şi în mai multe librării şi magazine din ţară.

Preţurile biletelor sunt cuprinse între 10 şi 30 de lei, în funcţie de categorie, iar copiii sub 12 ani vor intra la meci cu tichete în valoare de 5 lei, indiferent de poziţionarea în sală.


FR Handbal a mai anunţat că vor mai puse în vânzare bilete cu câteva zile înainte de meciul retur cu Serbia, la sala clujeană, doar dacă nu se vor vinde în totalitate în sistemul online. „România este singura ţară din lume prezentă la toate cele 21 de ediţii ale Campionatelor Mondiale. Federaţia Română de Handbal vă invită, aşadar, să fiţi alături de tricolore pentru a păstra cu mândrie această tradiţie”, se mai arată în comunicatul FRH.

Partida tur cu Serbia va avea loc în 6 iunie, la Kraljevo. Câştigătoarea din dubla manşă a barajului se va califica la turneul final al Campionatului Mondial, care va avea loc în Danemarca, între 5-20 decembrie 2015.