Sport
Napoca Rally Academy, de acord cu anularea Raliului Ageşului
Clubul Napoca Rally Academy este de acord cu hotărârea Biroului Federal al Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, care a decis să anuleze Raliul Argeşului.
FRAS (Federaţia Română de Automobilism Sportiv) a decis anularea acestei curse în urma analizei raportului Comisiei de Raliuri privind starea asfaltului pe traseul celei de a patra etape a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop 2011, Raliul Argeşului.
Echipa clujeană şi-a exprimat exprimă regretul că pasionaţii de automobilism din Argeş şi din ţară sunt privaţi de spectacolul raliului de pe Transfăgăraşan, dar consideră că din punctul de vedere al siguranţei sportivilor şi spectatorilor, decizia anulării etapei a fost una corectă.
„Ne pare rău pentru fanii raliurilor din Piteşti şi Argeş. Din punct de vedere sportiv, nici pe noi nu ne încântă anularea unei etape. Dar anularea Raliului Argeşului a fost o decizie corectă. Organizarea unui raliu pe acele drumuri nu era posibilă, iar din păcate, organizatorul nu mai avea timp să repare suprafaţa de concurs“, a declarat Marco Tempestini, liderul piloţilor de la NRA.
Şi Bogdan Marişca salută decizia Biroului Federal: „E o decizie curajoasă dar absolut corectă. Probele de lângă lacul Vidraru sunt unele dintre cele mai frumoase din ţară. Este normal să-mi pară rău, aşa cum le pare rău tuturor fanilor raliurilor din România. Dar, după filmările apărute, era clar că suprafaţa nu era propice pentru un raliu“.
Raliul Argeşului ar fi trebuit să aibă loc în zilele de 17 şi 18 iunie, însă Biroul Federal al FRAS a decis ieri să anuleze această etapă, după ce Comisia de Raliuri a constatat că „nu se respectă graficul lucrării de asfaltare angajat de organizator, iar deficienţele constatate anterior nu au fost remediate“.