monitorulcj.ro Menu
Sport

Naționala României a urcat după 15 ani pe locul 8 mondial în topul FIFA

Naționala de fotbal a României a urcat patru locuri față de luna trecută și ocupă poziția a opta în clasamentul Federației Internaționale de Fotbal (FIFA), dat publicității joi.

Aceasta este cea mai bună clasare pentru România din 2000 (martie), când tricolorii au ocupat tot poziția a opta în ierarhia mondială. cea mai bună clasare a naționalei noastre în clasamentul FIFA s-a înregistrat în 1997, locul 3.

Surpriza din TOP10 o reprezintă Țara Galilor care a urcat pe locul 10 de pe locul 22.


Dintre adversarele României în preliminariile EURO 2016, Ungaria ocupă cea mai bună poziție, locul 31, după un salt de 11 trepte, Irlanda de Nord a urcat șapte locuri și se află pe 37, Grecia a căzut 19 locuri și e pe 44, Feroe a reușit un salt remarcabil de 28 de locuri și e pe 74, în timp ce Finlanda e pe 90, după ce a coborât 12 locuri.

Vicecampioana mondială Argentina este noul lider, după ce a jucat finala turneului Copa America, în timp ce campioana mondială en titre, Germania, a coborât pe locul al doilea, iar Belgia completează podiumul. Chile, recenta câștigătoare a turneului Copa America, a urcat opt locuri și se află pe 11.


Clasamentul FIFA:
1 (3). Argentina 1.473 puncte
2 (1). Germania 1.411
3 (2). Belgia 1.244
4 (4). Columbia 1.217
5 (6). Olanda 1.204
6 (5). Brazilia 1.186
7 (7). Portugalia 1.177
8 (12). România 1.166
9 (15). Anglia 1.157
10 (22). Țara Galilor 1.155
11 (19). Chile 1.129
12 (10). Spania 1.110
13 (8). Uruguay 1.036
14 (18). Croația 1.023
15 (17). Slovacia 1.016
15 (20). Austria 1.016
17 (13). Italia 1.001
18 (11). Elveția 997
19 (21). Algeria 941
20 (16). Cehia 933
............................
31 (42). Ungaria 763
37 (44). Irlanda de Nord 721
44 (25). Grecia 661
74 (102). I. Feroe 456
90 (78). Finlanda 371

Următorul clasament va fi anunțat pe 6 august.

Etichete: fifa nationala romania