Sport
Simona Halep a pierdut finala de la Toronto în fața jucătoarei Belinda Bencic după ce abandonat din cauze medicale
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul 3 mondial, a pierdut turneului WTA de la Toronto (Canada), împotriva elvețiencei Belinda Bencic, abandonând în setul decisiv, la scorul de 7-6 (7/5), 6-7 (4/7), 3-0 în favoarea adversarei sale, după ce a acuzat probleme de sănătate.
Halep (23 ani), a doua favorită a competiției canadiene, a primit un cec de 227.640 dolari și 585 de puncte WTA pentru accederea în finală, în timp ce câștigătoarea trofeului a fost recompensată cu 456.000 dolari și 900 de puncte WTA.
Reprezentanta țării noastre a disputat cu această ocazie a patra sa finală din acest an în circuitul profesionist feminin, după cele de la Shenzhen (China), Dubai (Emiratele Arabe Unite) și Indian Wells (SUA), pe care le-a câștigat.
Belinda Bencic (18 ani), numărul 20 mondial, care a reușit să o elimine în semifinale pe principala favorită, americanca Serena Williams, a cucerit duminică al doilea său titlu WTA, după cel obținut în luna iunie la Eastbourne (Anglia).
Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA, a declarat, după finala Rogers Cup, că îi pare rău că nu a putut să evolueze până la final, dar a adăugat că nu era posibil să continue. „În primul rând vreau să o felicit pe Belinda (Bencic), a avut o săptămână extraordinară. Ai cucerit un titlu foarte important. Îmi pare rău că nu am putut să joc până la final. Nu era posibil să continui. Vă mulţumesc tuturor că aţi venit să mă susţineţi”, a declarat Halep după finala cu Belinda Bencic.
Jucătoarea elveţiană Belinda Bencic, locul 20 WTA, a spus că îi pare rău că meciul s-a încheiat cu abandonul româncei, ea menţionând că această confruntare a fost foarte dificilă, „o bătălie mentală”. „Este extraordinar că am câştigat. Îmi pare rău că finala s-a încheiat astfel, sper că Simona se va reface pentru turneul următor. Pentru mine a fost o săptămână incredibilă. A trebuit să lupt mult astăzi. A fost un meci foarte solicitant mental. Simona dă toate mingile înapoi aşa că e greu împotriva ei. A fost o bătălie mentală”, a spus Bencic.
Halep a renunţat după două ore şi jumătate de joc. Pe parcursul întâlnirii, românca a apelat de mai multe ori la interveţia personalului medical al turneului, pentru o accidentare la piciorul stâng, dar şi pentru o stare de rău general.
Pe o temperatură destul de neobişnută pentru Toronto, 28 de grade Celsius (resimţită ca 34 de grade), Aviva Centre a fost plină la finala Rogers Cup. Românii din tribune au asigurat din nou ambianţa sonoră, la fel cum au făcut-o pe toată durata turneului când a evoluat Simona Halep. Însă arbitrul croat de scaun al finalei, Marija Cicak, a venit pregătită cu lecţia de română ca să-i mai domolească pe fanii Simonei. "Mulţumesc", a spus ea de multe ori în microfon, ca la Arenele BNR.
Pe teren, Halep a avut parte de un adversar extrem de dificil. Din Top 10 WTA, Caroline Wozniacki, locul 5, Ana Ivanovici, locul 6, şi liderul mondial Serena Williams fuseseră la Toronto printre victimele jucătoarei care continuă să înregistreze perfromanţe deosebile la numai 18 ani: Belinda Bencic. Celor trei li s-a adăugat duminică şi Simona Halep, după un meci dramatic pe alocuri şi cu multe întreruperi.
Cele două jucătoare au început echilibrat meciul, fiecare câştigând pe serviciul celeilalte în primle cinci ghemuri. La 3-2, Bencic şi-a făcut prima serviciul, apoi românca a câştigat trei ghemuri la rând. La 5-4, elveţianca şi-a chemat tatăl, care îi este şi antrenor, pentru sfaturi, apoi s-a mers cap la cap până în tie-break. La scorul de 6-5 pentru ea, Halep a cerut primul time out medical, pentru o problemă la coapsa stângă, astfel că i s-a aplicat un pansament şi meciul a continuat.
În tie-break, Halep a condus cu 4-1, dar nu a fost suficient. Mai exactă, Bencic a câştigat cu 7-5, adjudecându-şi primul set după 68 de minute.
Înaintea setului al doilea, românca a mers la vestiare şi a revenit pe teren după cinci minute. Bencic a continuat să joace bine şi s-a desprins la 2-0, profitând de erorile româncei. Halep a câştigat pe serviciul adversarei şi a redus diferenţa, 1-2, apoi a chemat din nou personalul medical, acuzând dureri sub genunchiul stâng de această dată. Din acel moment sportiva din Constanţa a căutat să joace cu economie, să scurteze punctele, să lovească fiecare minge decisiv, ceea ce i-a ieşit de multe ori. Ea a egalat la 2, dar după ce a pierdut următorul ghem, a solicitat din nou asistenţă medicală. De această dată lucrurile au fost serioase. Două asistente i-au oferit ajutor Simonei Halep, luându-i tensiunea şi temperatura şi aplicându-i un tratament medicamentos.
Cu greu, românca revenit pe teren şi, în mod aşteptat, şi-a pierdut serviciul. Însă în ghemul următor, Halep a făcut break, jucând mai mult de pe loc. La 3-4, fizioterapeutul a intervenit pentru a patra oară să-i acorde asistenţă medicală româncei.
Revenită pe teren, Halep şi-a pierdut din nou serviciul, dar când Bencic se pregătea să încheie meciul, românca a găsit din nou unghiuri şi lovituri incredibile. De la 5-4 pentru ea, elveţianca a devenit descumpănită de jocul unei adversare care evolua aproape într-un picior. Astfel, Bencic a greşit mult şi Halep a ajuns la 6-5. Elveţianca nu a mai rezistat presiunii şi a dat cu racheta de pământ, dar a avut totuşi puterea să egaleze la 6.
În al doilea tie-break, Halep a pus din nou mingi în locuri inaccesibile adversarei şi s-a impus cu 7-4, după două ore şi 17 minute de la începutul meciului. Jocul riscant al Simonei Halep a dat roade în acest set, ea reuşind 19 lovituri câştigătoare faţă de numai opt Bencic.
Însă asta a fost tot ce a putut face românca pentru numeroşii ei fani din tribune. În decisiv, Simona nu a mai opus rezistenţă, iar tactica cu mingea şi punctul nu a mai funcţionat, astfel că la 3-0 pentru elveţiancă, Halep a decis să abandoneze.
Belinda Bencic obţine astfel al doilea trofeu din carieră, cel mai important, după ce s-a mai impus, în iunie, în finala turneului de categorie Premier de la Eastbourne. Ea a pierdut două finale, la 's-Hertogenbosch (2015) şi la Tianjin (2014).
Calificarea în finală la Rogers Cup este recompensată cu un premiu de 227.640 de dolari şi cu 585 de puncte WTA. Câştigătoarea turneului va primi 456.000 de dolari şi 900 de puncte WTA.
Pentru Halep aceasta a fost a 18-a finală din carieră. Românca de 23 de ani a câştigat 11 turnee, la Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), 's-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul "mic" al campioanelor), toate cele şase în 2013.
Ea a mai disputat şapte finale, Rogers Cup, în 2015, WTA Finals - Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010.
Următoarea competiţie la care va participa Simona Halep este turneul de la Cincinnati, tot din categoria Premier 5, care va începe luni. Jucătoarea din Constanţa este cap de serie numărul 3 şi va evolua direct în turul al doilea.