monitorulcj.ro Menu
Sport

Prima înfrângere pentru „studenți” după seria de cinci victorii consecutive. UTA Arad - „U” Cluj 1-0

Universitatea Cluj a fost din nou învinsă de jucătorii cu mai multă experiență de la UTA „Bătrâna Doamnă” Arad, cu scorul de 1-0 (1-0).

Chiar dacă „studenții” au venit mai bine pregătiți și cu un moral mult mai bun decât în partida tur împotriva formației antrenate de Roland Nagy, după o serie de cinci victorii consecutive, clujenii nu au reșit nici de această dată să-i învingă.

Jucătorii antrenți de Mihai Teja au început curajos derby-ul de la Arad, în primele 20 de minute trecând în cont trei ocazii importante de gol, cea mai mare dintre ele fiind o bară a lui Calcan, în minutul 11. Gazdele nu s-au lăsat mai prejos și au reuşit, mai târziu, să pună stăpânire pe joc, însă fără se apropie periculos de poarta lui Niczuly. Din păcate, chiar înainte de fluierul de final al primei reprize, Ciprian Rus a prins un şut senzaţional a deschis scorul pe stadionul „Motorul” din Arad.


În repriza secundă, cu un moral mult mai bun, UTA a reuşit să controleze meciul și să-şi mai creeze şanse la poarta apărată de Miron în primele 30 de minute din repriza a doua. În ultimul sfert de oră al meciului, Ursu a trecut pe lângă o șansă importantă de a înscrie, şutând mult peste poartă din interiorul careului. Gazdele au trecut și ele pe lângă majorarea avantajului, însă voleul aceluiaşi Rus a fost scos greu de către Niczuly. Greu scăpat și el singur cu portarul gazdelor dar a trimis puţin pe lângă bara din dreapta porţii arădene şi a ratat şansa de a aduce un punct echipei sale.

Cu acest rezultat clujenii rămân pe poziția a 9-a, cu 22 de puncte în clasament, şi vor juca, miercuri, cu Unirea Tărlungeni pe teren propriu.


ACS UTA Bătrâna Doamnă - Universitatea Cluj 1-0 (1-0)
A marcat: Ciprian Rus '45

Echipele de start:
UTA Arad: Bg. Miron - Polgar, Botiş (cpt.), Al. Manea, Burlă - Strătilă (D. Man '77), Chindriş, Jorza, Hlistei (Sz Syekely '86) - Cip. Rus, Curtuiuş (M. Vlad '66). Antrenor: Roland Nagy


Universitatea Cluj: Niczuly - Butean, R. Crişan, Cordoş, Hîmpea - Boboc (Janos '74), Cîndea, Calcan (cpt.) (Al. Dulca '83), Oct. Ursu - Greu, Schieb (Tarcea '58). Antrenor: Mihai Teja

Arbitrii: Florin Marcu (Oradea) - Nicolae Chițoiu (Timișoara) și Călin Cimponeriu (Lugoj).


Rezultatele etapei a 15-a a Ligii a 2-a, Seria Vest:
Unirea Tărlungeni - Gaz Metan Mediaş 2-0
Chindia Târgovişte - CS Mioveni 3-1
FC Bihor - Olimpia Satu Mare 0-5
Metalul Reşiţa - CSM Râmnicu Vâlcea 1-6
FC Caransebeş - FC Braşov 1-4
FCM Baia Mare - Şoimii Pâncota 0-0