monitorulcj.ro Menu
Sport

Lucian Bute a fost învins de James DeGale și ratează titlul mondial la categoria supermijlocie

Pugilistul Lucian Bute a fost învins de James DeGale, prin decizia arbitrilor, într-un meci disputat la Quebec, britanicul rămânând astfel deţinător al centurii de campion IBF la categoria supermijlocie.

Arbitrii-judecători au decis victoria lui DeGale, cu scorul de 117-111, 116-112, 117-111, publicul canadian fluierând copios la aflarea deciziei.

Susţinut frenetic de fanii de la Centre Videotron din Quebec, Bute a intrat în ring acompaniat de acordurile melodiei „Where the streets have no name” a trupei U2.


Lucian Bute a mai boxat de patru ori la Quebec şi spera ca a cincea oară să-şi recupereze centura pe care a deţinut-o mai bine de patru ani şi jumătate, între octombrie 2007 şi mai 2012. Unul dintre succesele lui cele mai importante a fost la 5 noiembrie 2011, când l-a învins pe Glen Johnson, în sala Colisee Pepsi, în faţa a peste 15.000 de spectatori.

Pugilistul Lucian Bute s-a declarat mulţumit de prestaţia sa, subliniind că se va întoarce la antrenamente pentru a avea şansa de a ajunge din nou în top. „Multumesc tututor, cred că am făcut un meci minunat. El este campionul olimpic, mondial, dacă arbitrii l-au declarat învingător, el este. Voi continua, mă întorc în sală şi voi munci mai mult. Ultimii trei ani au fost dificili pentru mine, dar acum mă simt minunat, voi continua să muncesc şi să am şansa de a ajunge în top”, a declarat Bute.


James DeGale a declarat că se aştepta ca meciul cu Bute să fie greu: Ştiam că Lucian este un mare luptător, dar sunt pregătit pentru oricine”.

Pugilistul Lucian Bute a fost învins de James DeGale, prin decizia unanimă a arbitrilor, într-un meci disputat la Quebec, britanicul rămânând astfel deţinător al centurii de campion IBF la categoria supermijlocie.


În vârstă de 29 de ani, campionul olimpic de la Beijing, James DeGale (21 de victorii, o înfrângere, 14 KO), a intrat în posesia centurii IBF, în luna mai, la Boston, după ce l-a învins pe americanul Andre Direll. Centura a fost deţinută de Carl Froch, fiind pusă în joc după retragerea britanicului. Singura înfrângere a lui DeGale a fost în 2011, în meciul cu George Groves.

Lucian Bute a deţinut şi el centura IBF, pe care a pierdut-o în favoarea lui Carl Froch, în mai 2012. Bute, 35 de ani, 32 de victorii, două înfrângeri, 25 KO, a boxat ultima dată în august, când l-a învins, la Montreal, pe italianul Andrea Di Luisa.

Etichete: box lucian bute