monitorulcj.ro Menu
Sport

U-BT Cluj va juca pe teren neutru meciul împotriva Dinamo București

Echipa de seniori a clubului U-BT a plecat spre Ploieşti, pentru a disputa meciul cu Dinamo București.

Partida dintre U-Banca Transilvania și Dinamo București, din prima etapă a returului primei faze a Ligii Naționale de Baschet Masculin se va disputa la Ploiești, în sala Olimpia. Această schimbare vine deoarece sala Dinamo nu a primit avizul Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

După ce, în tur, au cedat la un singur punct, scor 78-79, confruntarea cu Dinamo, clujenii au fost invitaţii de omologii bucureşteni să joace în sala „Olimpia”, din Ploieşti.


Jucătorul echipei clujene, Ivan Žigeranović, a declarat înainte de acest meci că speră într-o victorie mai ales după eșecul la un punct din meciul cu Târgu Mureș. „Va fi un meci foarte greu, dar trebuie să câştigăm neapărat şi să ne revanşăm după singura înfrângere pe teren propriu din turul de campionat. Este bine, din punctul meu de vedere, că jucăm la Ploieşti, pentru că este o sală pe care o cunosc bine. Sper să facem un joc bun şi să ne întoarcem de la Ploieşti cu o victorie!”, a delcarat Ivan Žigeranović.

Înaintea acestui meci conducerea clubului Dinamo a postat pe pagina lor de facebook un mesaj prin care anunța fanii de această mutare a meciului.
„Este trist când nu ai cu cine împărtăşi bucuria victoriei. Credeţi-ne, facem tot ce ne stă în putinţă pentru a reuşi să ridicăm interdicţia accesului publicului şi presei în Sala Dinamo. Până atunci, suntem nevoiţi să improvizăm, astfel că meciul cu U-BT Cluj Napoca se va disputa la Ploieşti, datorită ajutorului oferit de gazdele prahovene şi de relaţiile personale ale lui Virgil Căruţaşu, care a evoluat multă vreme la echipa din Ploieşti. Jucăm cu o echipă de o valoare imensă, cu un buget pe măsură care o recomandă drept principala favorită la titlu. Cu siguranţă, clujenii nu au uitat că i-am învins la ei acasă în prima etapă din acest sezon. Va fi greu, dar nu imposibil să repetăm acel rezultat”, se arată în comunicatul postat pe pagina oficială de facebook a clubului dinamovist.


Înaintea meciului direct de vineri după-amiază, Dinamo Bucureşti ocupă locul 3 (6-5), în vreme ce U-Banca Transilvani se află pe locul 7 (6-4).

Partida U-Banca Transilvania - Dinamo Bucureşti va avea loc vineri, 11 decembrie, de la ora 17.15 (în direct pe Digisport 3).


Programul ultimelor partide din acest an pentru U-BT:
Vineri, 11 decembrie, ora 17.15: Dinamo Bucureşti - U-Banca Transilvania (la Ploieşti, Sala Olimpia, Digisport)
Marţi, 15 decembrie, ora 19.00: U-Banca Transilvania - Gaz Metan Mediaş (la Cluj, Sala Polivalentă)
Sâmbătă, 19 decembrie, ora 17.00:  CSU Sibiu - U-Banca Tansilvania (la Sibiu, Sala Transilvania, Digisport)
Miercuri, 23 decembrie, ora 19.45:  U-Banca Transilvania - CSM U Oradea (la Cluj, Sala Polivalentă, Digisport)