monitorulcj.ro Menu
Sport

Universitatea Cluj caută talente

Ioan Ovidiu Sabău, Marius Popescu şi Zsolt Szilagyi caută viitoarele vedete ale Universităţii Cluj. Cel mai iubit club din Transilvania organizează în 23 şi 24 august un trial la care sunt aşteptaţi jucători născuţi înainte de anul 2000.

Cei care au calităţile necesare pentru a reuşi – talent, ambiţie, seriozitate, pasiune – şi vor să facă parte din familia “Şepcilor roşii” sunt aşteptaţi în 23 şi 24 august, la ora 9, pe terenul din baza CMC din Cluj-Napoca (strada Augustin Bunea nr. 1).

Povestea Universităţii Cluj continuă în Liga a IV-a, printr-un parteneriat între comunitate şi universităţile clujene, în centrul căruia se află sportivii şi suporterii. Clubul fondat în 1919 se întoarce, astfel, la valorile care l-au transformat într-unul dintre cele mai iubite branduri sportive din România.


Universitatea Cluj  acordă o atenţie specială educării şi formării tinerilor prin sport, respectând crezul lui Iuliu Haţieganu: "Scopul nostru nu este acela de a crea campioni, ci oameni sănătoşi; nu record, ci armonie; nu ură, ci camaraderie; nu victorie personală, ci victoria naţiunii; nu speculă, ci jertfă".

Continuând tradiţia de aproape 100 de ani, “studenţii” caută acum liderii noii generaţii care va lupta pentru promovare în sezonul 2016/2017. Trialul organizat în zilele de 23 şi 24 august va completa lotul cu care, în septembrie, Universitatea Cluj va aborda noul sezon.