monitorulcj.ro Menu
Sport

U-BT aduce in extremis Supercupa la Cluj

U-Banca Transilvania Cluj a câştigat joi seară Supercupa României la baschet masculin, reuşind să învingă CSM Oradea în deplasare cu 70-67. Meciul a fost decis de o aruncare a lui Rasic în ultima secundă.

FOTO Şandor Manases

Clujenii au dorit să răzbune eliminarea din semifinalele Ligii Naţionale de Baschet Masculin de sezonul trecut şi să se impună în faţa orădenilor chiar la ei acasă, cum s-a întâmplat şi în finala Cupei României din acest an. Cele două echipe au alternat perioadele în care au condus pe tabelă, clujenii obţinând victoria cu 67-70 (15-19, 18-15, 19-15, 15-21). Coşul decisiv a fost reuşit de Rasic pe final de meci, în sunetul sirenei care anunţa sfârşitul timpului regulamentar: „Ultima aruncare... știți cum e, șansele sunt 50-50, nici nu mai stai să te gândești atunci, Barro a recuperat și mi-a pasat, am aruncat și a intrat, asta înseamnă că avem încredere unul în altul! Astăzi am fost eu cu ultimul șut, mâine va fi altcineva, nu contează!”, a declarat Aleksandar Rasic după partidă, conform site-ului echipei. „A fost un meci foarte greu, așa cum ne-am așteptat să fie. Oradea e campioană și au arătat că au calitate și în acest sezon - antrenor și jucători buni, fani adevarați, e o plăcere să joci aici, e baschet adevarat. Am jucat bine aproape tot meciul, am avut însă câteva căderi, dar ei au revenit, s-au desprins și ei, însă am revenit noi. Am muncit foarte tare și meritam victoria, vom munci la fel pentru că e abia începutul sezonului. E bine să începi așa un sezon, însă e mult de muncă, suntem abia la începutul sezonului”, a continuat el.

Antrenorul Mihai Silvăşan le-a mulţumit elevilor pentru efort şi a remarcat progresul după turneul amical recent organizat la Cluj. „E primul trofeul, într-adevăr, nu unul atât de important ca și campionatul sau Cupa României, însă, cum am spus încă din prima zi, vrem să câștigăm fiecare meci pe care îl jucăm. Mă bucur că și-au revenit cu moralul după cele trei eșecuri de la CityCup, care bineînțeles că nu ne-au căzut bine!”, a declarat Silvăşan.


Performerii celor două echipe: U-Banca Transilvania Cluj-Napoca: Rasic 19 puncte, Adamovic 15, 7 pase decisive, Torok 11, 5 r, Jucan 7, Dykes 6, 4 pd, 3 recuperări, Pustozvonov 5, Barro 4, 7 r, Kuti 3, 3r. CSM Oradea: Mirkovic 19, Barnette 16, Zeno 11, Pasalic 9, Țîbîrnă 6, Nicoară 4, Denison 2.