monitorulcj.ro Menu
Sport

Hănescu revine în forţă!

Victor Hănescu l-a învins, miercuri, pe francezul Gael Monfils, cap de serie numărul unu, în runda inaugurală a turneului de la Stuttgart.  

 

Tenismenul român, clasat doar pe locul 64 în clasamentul ATP, a trecut de Monfils, cu scorul de 2-6, 7-6 (9/7), 6-4, după două ore şi 17 minute. Meciul a început marţi şi a fost întrerupt din cauza ploii la scorul de 4-2 în primul set pentru francez. Hănescu şi Monfils se mai întâlniseră de trei ori până în prezent, românul câştigând meciul din semifinalele turneului de la Bucureşti, ediţia 2007, scor 6-2, 6-3, iar francezul partidele de la Jocurile Olimpice de la Beijing, scor 6-4, 7-6 (7/5), întâlnire din manşa secundă a turneului olimpic, şi Sopot, scor 6-3, 6-3, în sferturile de finală ale ediţiei din 2005.

Ultimul jucător din Top 10 învins de Hănescu a fost tot un francez, Gilles Simon. În 2009, Hănescu, numărul 33 ATP atunci, s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Roland Garros după ce l-a învins, cu scorul de 6-4, 6-4, 6-2, pe Simon, care ocupa locul 7 ATP.

În turul doi la Stuttgart, Victor Hănescu îl va întâlni pe slovacul Pavol Cervenak, jucător venit din calificări şi locul 287 ATP, care a trecut, cu scorul de 6-4, 4-6, 6-2, de germanul Mischa Zverev, poziţia 104 în clasamentul mondial. Pentru accederea în turul doi la Stuttgart, turneu dotat cu premii în valoare totală de 450.000 de euro, Hănescu va primi 20 de puncte ATP şi un cec în valoare de 6.595 de euro.