monitorulcj.ro Menu
Sport

Lazio în loc de Valencia

Întrucât spaniolii de la Valencia au anulat amicalul cu FC Universitatea, „şepcile roşii“ au perfectat un meci de pregătire cu Lazio Roma.

Elevii lui Ionuţ Badea vor întâlni fosta campioană a Italiei în data de 6 august, meciul urmând să se dispute pe stadionul din localitatea Fiuggi (45 km distanţă de Roma), de la ora locala 18. „Studenţii“ vor fi cazaţi pe perioada şederii în Italia la hotelul Borghesiana, locul obişnuit de cazare al naţionalei Italiei.

Florian Walter, finanţatorul Universităţii, a declarat că prin acest meci echipa sa are şansa să îşi măsoare forţele cu una dintre cele mai puternice echipe din Italia. „Am reuşit perfectarea unui amical de prestigiu cu puternica formaţie italiană Lazio Roma. E un amical în forţă, e şansa noastră de a ne măsura puterile cu una din cele mai importante echipe ale fotbalului italian. Sunt convins că vom lăsa o impresie frumoasă după această partidă şi că data viitoare ne vom reîntâlni cu cei de la Lazio într-un meci oficial, într-o competiţie Europeană“, a spus Walter.

SS Lazio Roma, pe numele complet, este unul dintre cele mai vechi cluburi din Italia şi cel mai vechi din „cetatea eternă“ care joacă în Serie A. „Vulturii“ au în palmares două titluri de campioni ai Italiei (1974 şi 2000) şi cinci Cupe (1958, 1998, 2000, 2004 şi 2009). Pe plan european, Lazio s-a remarcat prin câştigarea ultimei ediţii a Cupei Cupelor (2-1 în finala cu RCD Mallorca din 1999). Cei mai importanţi jucători din lotul actual al romanilor sunt Hernanes, Mauro Zarate, Ledesma, Muslera şi nu în ultimul rând fundaşul român Ştefan Radu, titular de drept în ultimele două sezoane.