monitorulcj.ro Menu
Sport

Intervenție în forță a jandarmilor după un conflict între steliști și clujeni! Câţiva fani ai feroviarilor au fost bătuţi şi evacuaţi în timpul meciului! - VIDEO

Meciul dintre CFR Cluj şi FCSB a avut momente tensionate şi în tribunele din Gruia, în rândul suporterilor, susţinători ai celor două formaţii. Este cunoscut faptul că Steaua are susţinători numeroşi şi în Ardeal, asfel că mai mulţi fani ai roş-albaştrilor s-au "infiltrat" în tribunele arenei "Dr. C-tin Rădulescu".

Tensiunea a crescut în repriza secundă la Tribuna a II-a, scrie știridesport.ro. Câţiva suporteri ai CFR-ului, aflaţi în galerie, s-au îndreptat spre un grup de fani stelişti, incitaţi de semnele obsecene şi scandările steliştilor din Ardeal, susţin aceştia. Cele două grupuri nu s-au întâlnit pentru că oamenii de ordine au intervenit şi s-au interpus rapid.

Însă lucrurile au degenerat în momentul în care jandarmii au recurs la forţă şi i-au scos pe cei 6-7 fani ai celor de la CFR Cluj în zona scărilor de acces de la Tribuna a II-a, la jumătatea reprizei a doua. Aceştia au fost imobilizaţi şi bruscaţi. Mai mult, ulterior au primit amendă dar şi interdicţia de un an de zile de a mai participa la meciurile din Gruia!


"Au fost bruscaţi şi loviţi cu bastoane! Unul din ei a fost lovit cu piciorul în gură de către un jandarm în momentul în care încerca să revină în tribună", a declarat unul din reprezentanţii galeriei clujene pentru stiridesport.ro.

Şi la Tribuna I a fost un incident de dimensiuni mai mici. Un susţinător al Stelei a fost scos din stadion de către jandarmi după un schimb de replici cu alţi spectatori din tribună.


Formaţia FCSB a remizat, luni, în deplasare, cu CFR Cluj, scor 0-0, în etapa a treia a play-off-ului Ligii I şi are un avans de trei puncte în clasament.

Tehnicianul echipei CFR Cluj, Vasile Miriuţă, a declarat, luni seară, că formaţia clujeană ar fi fost peste FCSB, dacă nu ar fi început campionatul cu o penalizare de şase puncte şi trei jucători transferaţi.