monitorulcj.ro Menu
Sport

Sîncrăian, suspendat până în 2024 pentru dopaj. Clujeanul a rămas şi fără medalia obţinută la JO de la Rio

Halterofilul Gabriel Sîncrăian, în vârstă de 28 de ani, a fost suspendat 8 ani de către Federația Internațional de Haltere (IWF) după ce a fost depistat pozitiv la testosteron in timpul Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro. Conform IWF, suspendarea lui Sîncrăian începe din data de 12 august 2016 până în 12 august 2024.

sursa foto sport.ro

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne i-a anulat clujeanului și medalia de bronz obținută la JO de la Rio la categoria 85 de kg, cu un total de 390 de kg, după 173 de kg la stilul smuls și 217 kg la aruncat. Cel mai probabil medalia de bronz a categoriei respective va ajunge la Denis Ulanov (Kazahstan), locul 4, care a avut la fel ca și Sîncrăian totalul de kg (390) însă românul avea o greutate corporală mai mică decât el.

După competiție Sîncrăian a făcut testul antidoping însă în 48 de ore părea să nu aibă nici o problemă, complicațiile au ajuns abia după o săptămână când a fost chemat pentru Proba B, fără să fie comunicat ceva oficial despre subiect. Datorită acestor suspiciuni, halterofilul Sîncrăian a fost privit cu alți ochi după competiție, drept dovadă este faptul că românul nu a beneficiat de suma pusă în joc, 42.000 de euro sau de alte premii din partea autorităților din Bistrița, el fiind legitimat la CSM Bistrița din 1998. Pe lângă partea materială, Sîncrăian a fost privat și de decorația din partea șefului statului.


Aceasta nu a fost prima ispravă a românului din cariera sa, a mai trecut în septembrie 2013 printr-un episod asemănător când a fost depistat pozitiv cu stanozolol, însă nu în timpul partecipării la un concurs, suspendarea atunci a fost de 2 ani. Tocmai din acest motiv, Gabriel Sîncrăian riscă suspendarea pe viață. Totodată, printre românii suspendați pentru dopaj se enumeră românca Alina-Alexandra Popovici (4 ani), Adrian-Grigore Lingurar, Mihai Alexandru Popescu și Daniel-Florin Vizitiu, până în anul 2019.

Pe lista halterofililor descalificați la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro se mai află Tomasz Zielinski (Polonia), Izzat Artikov (Kirghizstan) și Chagnaadorj Usukhbayar (Mongolia).România la Jocurile Olimpice de la Rio a concurat cu 96 de sportivi și 7 rezerve, cucerind 5 medalii, una de aur prin echipa feminină de spadă, una de argint la tenis prin Horia Tecău și Florin Mergea, și 3 de bronz, canotaj 8+1 și la lupte datorită lui Albert Saritov.


(Raluca Sas)