monitorulcj.ro Menu
Sport

Constantin, încă un an la „U“

Tehnicianul echipei de handbal masculin „U“ Transilvania, Ştefan Constantin, a semnat un contract cu formaţia clujeană valabil un an de zile.

„Am început o muncă acum un an şi jumătate care a dat rezultate şi consider că echipa are potenţial şi poate să evolueze la parametrii foarte ridicaţi pentru performanţă. Universitatea este un club care îşi doreşte performanţă şi am acceptat prelungirea contractului cu speranţa că echipa de handbal masculin va aduce performanţă clubului“, a declarat Ştefan Constantin. Handbaliştii au susţinut un cantonament de pregătire fizică generală la Băişoara, timp de două săptămâni, iar de curând au intrat în sală pentru pregătirea specifică. Din 4 august, echipa va susţine mai multe jocuri de verificare, primul fiind cu formaţia Extrem Baia Mare.