monitorulcj.ro Menu
Sport

Xavier Pascual a primit titlul de Profesor Honoris Causa, la Cluj-Napoca

În ceremonia de joi de la Cluj-Napoca, Xavier Pascual Fuertes, actualul antrenor al echipei naționale de handbal, a primit titlul de Profesor Honoris Causa.

Xavier Pascual

Decanul Facultății de Educație Fizică și Sport, Leon Gomboș a preluat cuvântul: ”Este extrem de onorant să prezint pentru mine asemenea persoana, un asemenea antrenor principal... Mi-a spus cu tot respectul că a studiat cărțile despre handbal din România, iar pe urmă a ținut să îmi prezinte o realitate crudă ”Din păcate trofeele voastre sunt alb negru, trebuie colorate.” După ce mi-a spus asta, m-am gândit cine poate să facă asta, și bineînțeles primul răspuns este Federația Română de handbal, pe urmă cluburile sportive, specialiști în domeniul universitar și, nu în ultimul rând, Xavier Pascual. Pascual a răspuns mereu prompt când a fost solicitat să se întâlnească cu studenți noștri. A fost o experiență foarte plăcută. Calitățile pe care le are, seriozitatea, dorința de autoperfecționare, au făcut din dânsul un exemplu de urmat pentru studenții noștri și îndrăznesc să spun că și de către noi, cadrele didactice implicate în performanța sportivă. Vreau să menționez că oricât ar dura colaborarea lui cu Federația Română de handbal, colaborarea noastră va fi una de lungă durată. Într-un timp foarte scurt de când a venit la Naționala României, el a fost capabil sa facă o radiografie foarte clara a sportului romanesc și să pună un diagnostic precis. Din păcate în cea ce privește handbalul masculin, el se află în suferință. Îl consider pe Pascual unul dintre pioni principali în această revigorare. Știind că handbalul este singurul sport de echipă prin care România a cucerit patru titluri mondiale.”

Xavier Pascual, vizibil emoționat, a declarat: ”În primul rând vreau să vă mulțumesc pentru distinția importantă cu care azi mă mândresc. Niciodată în viața mea nu mi-am imaginat că voi ajunge atât de departe. Pentru mine este o bucurie că sunt aici in fata dumneavoastră, este greu de imaginat pentru cineva ca mine. Când am început să joc handbal nu mi-am imaginat că sportul acesta va deveni vitața mea. Asta a început să fie pasiunea mea. Vedeam doar handbal. România a publicat cărți foarte importante despre handbal și recunosc ca au fost primele cărți care le-am citit despre acest sport. Acum puteți înțelege de ce atunci când am avut posibilitatea de a alege echipa României nu am ezitat. Acest lucru m-a făcut sa cunosc o parte din cultura, tradiția din România. Dar și Universitatea aceasta. Am fost primit foarte bine aici. Iar aceste lucruri reprezintă îmbunătățiri pentru mine ca persoana, dincolo de partea mea profesionala. Pentru mine este un privilegiu. În viața noastră cu toți avem obiectivele noastre. Trebuie sa ne implicăm ca să le realizăm. De asemenea, cred că datorită acestui sport mi-am găsit prieteni, soția, și datorită acestui sport sunt eu omul de astăzi. Soția mea și copilași mei, ei sunt puterea mea. Se spune că în spatele unui bărbat  de succes se află o femeie, ei bine la mine nu e așa, in spatele unei femei de succes mă aflu eu. Mulțumesc mult Universitatea  aceasta din Cluj, promit să port acest titlul cu distincție si onorare pe care Universitatea aceasta le merită.”


Întrebat după ceremonie despre România, Pascual a răspuns: ”În România m-au impresionat persoanele de aici, sunt foarte prietenoși si pentru mine e foarte important. Toate orașele sunt diferite, toate au o cultură diferita. Respect foarte mult orașul acesta. Cât despre limbă, ii dificil pentru mine acum să vorbesc în română, pentru că nu vorbesc zilnic limba aceasta.”

Xavier Pascual este antrenorul Barcelonei din anul 2009. Spaniolul a reușit performanțe incredibile, a câștigat de două ori Liga Campionilor EHF, iar în 2017 împreună cu formația FC Barcelona a câștigat cel de-al 24-lea titlu național din palmares.