monitorulcj.ro Menu
Sport

Unii vin, alții pleacă! Păun, dorit de o echipă din Seria A

Jucătorul CFR-ului Alexandru Păun, în vârstă de 22 de ani, a intrat în vizorul clubului italian Chievo Verona.

Păun, sursă foto: Dolcesport.ro

Conform jurnaliștilor din Italia, formația din Seria A este pregătită să ofere în schimbul mijlocașului suma de 700.000 euro. Păun nu ar fi primul român care ajunge la echipa Chievo Verona, în perioada 2012-2014 a evoluat aici Paul Papp (27 de ani). Tânărul a crescut în curta ”feroviarilor” și a debutat în Liga I sub comanda lui Vasile Miriuță. Fotbalistul a strâns în sezonul abia încheiat 31 de meciuri și a reușit să bifeze 4 goluri și o pasa decisivă. Mijlocașul ofensiv mai are contract cu CFR încă 3 ani, însă mutarea s-ar putea realiza în condițiile în care tehnicianul Dan Petrescu are soluții multiple.

Formația Chievo Verona a terminat sezonul pe locul 14 în Seria A, cu 43 de puncte.


Cristi Manea la CFR?

CFR Cluj este formația cea mai activă în privința transferurilor până la momentul actual. ”Feroviarii” au plecat deja în Slovenia în cantonament pentru a se pregăti înainte de startul sezonului. Printre jucători prezenți s-a remarcat și Cristi Manea. Cel mai tânăr debutant din istoria naționalei României se pare că este tot mai aproape de un transfer la echipa din Gruia.


”Cristi se antrenează cu noi o săptămână. Nu știu care sunt problemele, dar asta am înțeles. Dacă ar și rămâne, ar fi foarte bine. O să mai vină doi jucători în Slovenia, aproape ne-am înțeles. Până nu semnează, nu vreau să le spun numele. Apoi, vom vedea, vom juca aceste amicale și vom decide. Vor și pleca jucători, dar vor și veni.” a declarat pentru Digisport actualul antrenor a CFR-ului, Dan Petrescu.

Manea, în vârstă de 19 ani, în acest sezon a fost împrumutat de Apollon Limasol în Belgia, la formația Mouscron unde a jucat 14 meciuri, fără a marca vreun gol.


”Viitorul este favorită la titlu”

Întrebat de actuala situație a echipei, Petrescu a declarat: ”A fost un impact pozitiv primul cantonament, cel de la Brașov. Jucătorii s-au antrenat excelent, atitudinea lor a fost tot timpul foarte bună și eu sunt foarte mulțumit de ceea ce am văzut. Din păcate, nu am avut toți jucătorii și asta va fi o problemă. Primul meci amical din Slovenia va fi peste câteva zile și mulți jucători vin după pauze lungi. Cred că Bokila are 6 săptămâni de când nu a mai făcut antrenament și va fi mai greu de integrat.”


Legat de rivalele din următorul sezon, Petrescu a mărturisit: ”E clar că Steaua are un lot mai omogen. Noi, până acum, mi se pare că avem 14 sau 15 jucători noi și nu e ușor. Steliștii se cunosc mai bine între ei, au și un lot foarte valoros, dar în continuare cred că favorita la titlu este Viitorul, pentru că ei au câștigat ultimul campionat. Apoi, este Steaua.”

500.000 de euro este cota lui Păun, conform site-ului de specialitate transfermarkt.de