monitorulcj.ro Menu
Sport

Remiză pentru CFR în primul amical

CFR Cluj a remizat, scor 1-1, marți seara, împotriva formației din Rusia, Anji Mahacikala, într-un meci amical din Slovenia.

CFR Cluj amical

Billel Omrani a reușit să marcheze în minutul 42, dar echipa rusă a reușit să egaleze spre finalul meciului, în minutul 73, prin fotbalistul Thomas Phibel.

Tehnicianul Dan Petrescu a început meciul într-o formulă 4-4-2 și s-a bazat pe următori jucători: Mincă-Camora, Horj, Mureșan, Peteleu-Păun, Petruș, Pelayo, Yasin-Omrani, Bokila.


În a doua repriză, Petrescu a schimbat câțiva jucători, și a introdus următori fotbaliști: Vâtcă-Rus, Vinicius, Balic, Vlad-Filipe, Hoban-Nouvier, Sîrbu, Coman-Vera.

Ovidiu Hoban a declarat pentru Digisport: ”Obiectivul meu este să câștigăm campionatul. Am vrut să vin acasă în principiu pentru familia mea, pentru băiețelul meu. Am preferat să renunț la bani pentru educația copilului meu. Dan Petrescu este un antrenor foarte bun, m-a surprins cea ce am văzut la dânsul și mă bucur foarte mult că am luat această decizie de a lucra împreună. Cu mulți de aici de la CFR Cluj am mai jucat, sunt sigur că încet, încet o să legăm toate relațiile de joc și o să ne cunoaștem foarte bine. De restul echipelor din Liga 1 nu mă interesează.”


Jeremy Bokila în primul său meci la CFR Cluj a reușit să impresioneze și să reușească pasa decisivă.

”Am venit aici să muncesc din greu, să readuc, pentru mine, în primul rând, fotbalul pe care-l cunosc cel mai bine. Am trecut prin perioade proaste, care mi-au luat mult din elan. CFR, momentan, are jucători importanți, astfel că nu pot să fiu sigur de locul meu. Acum eu sunt la CFR un oarecare. Dar după ce mă voi face puternic din nou, logic că o să vreau să lupt pentru titlul de golgheter. Am venit la Cluj pentru că aici mi s-a părut că există un proiect interesant și am ales eu ce cred că este mai bine pentru mine. Dan Petrescu este unul dintre motivele pentru care am ales această echipă. Eu cred că el ne poate face campioni, are faima unui mare antrenor și știu că-i pune pe fotbaliști în cea mai bună lumină a lor. Știu de supărarea lui Cosmin Contra, și îl înțeles, îi cer iertare din nou. Dar sunt fotbalist și aleg ce este mai bine pentru mine, luând în calcul și aspectul financiar. Voiam să vin pentru Contra la Dinamo, îmi dădusem cuvântul, dar oferta CFR-ului a fost superioară. După ce am vorbit cu antrenorul, cu președintele, cu directorul sportiv din Cluj mi-am dat seama că e mai bine aici. Repet, eu am ales ce a fost mai convenabil pentru mine.” a declarat Bokila pentru gsp.


La CFR Cluj a ajuns marți și tânărul Cristian Manea. Fotbalistul în vârstă de doar 19 ani a devenit cel mai tânăr debutant din istoria naționalei României, la doar 16 ani, pe data de 31 mari 2014. Ultima dată Manea a evoluat la formația Mauscron.

 În cantonamentul din Slovenia, formația CFR Cluj va mai întâlni echipe importante precum NK Istra (Croația), NK Aluminji (Croația), FK Vozdovac (Serbia) și FK Zalgiris (Lituania).