monitorulcj.ro Menu
Sport

U-BT, înfrângere la Oradea

sursă foto: u-bt.ro

U-Banca Transilvania a pierdut meciul, din deplasare, împotriva echipei CSM CSU Oradea, scor final 90-83 (21-20, 30-22, 14-20, 25-21).

Este a patra înfrângere pentru echipa clujeană care se menține tot pe primul loc. 

 


Antrenorul gazdelor, Cristian Achim, a preferat să îl lase în afara lotului pe Sean Denison, în timp ce Mihai Silvășan nu i-a putut folosi din motive medicale pe Rolland Torok, Andrei Calnicenco și Kuti Nandor. Lipsa ultimului l-a propulsat pe Andrei Mureșan în primul cinci, alături de Lasan Kromah, Miha Lapornik, Zeljko Sakic și Ousmane Barro.

”Felicit echipa din Oradea pentru victorie, a fost un meci de mare luptă! Eu sunt bucuros de faptul că ne-am luptat, am stat în meci și ne-am dorit victoria, asta se vede din numărul mare de recuperări obținute. Din păcate, de data aceasta nu am reușit să o obținem, vom vedea ce am greșit la analiza video pe care urmează să o facem. Mergem mai departe, căci avem în față un meci foarte important cu Donar Groningen și ne dorim victoria”