monitorulcj.ro Menu
Sport

Meci NEBUN în Sala Polivalentă! România învinge Rusia

sursă foto: Cosmina Măcicașan

Naționala României de handbal feminin a învins-o pe Rusia, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, scor final 26-25 (15-12). Cu această victorie România își asigura calificarea la Campionatul European în proporție de 99%.

Drăguț Ana Maria deschide scorul după 3 minute și 45 de secunde, dar rusoaicele au plecat repede în atac și au egalat. România este mereu la conducere și termină prima repriză cu un avantaj de 3 puncte: scor 15-12.

Revenite de la pauză, rusoaicele calcă pe acceleratie și pentru prima data conduc România 16-17. Dedu, în mare formă, scoate majoritatea loviturilor de pe poartă iar România egalează prin Buceschi, care face legea în repriza secundă. Aceeași Buceschi ne readuce în avantaj după o pătrundere fantastică printre două rusoaice. Chiper ratează incredibil, rusoaicele pleacă pe atac, dar Buceschi interceptează fantastic și meciul se termină cu o victorie URIAȘĂ!


 Pentru tricolore au mai rămas două meciuri de jucat în grupă: cu Austria și Portugalia.

31 mai 2018: Austria-România


3 iunie 2018: România-Portugalia