monitorulcj.ro Menu
Sport

Dan Petrescu, dezamăgit: ”Nu mi-a plăcut ce a făcut Moruțan”

Momentul eliminării lui Olimpiu Moruțan, din minutul 77 al partidei de la Ploiești, petrecut imediat după gol, pare a fi contat decisiv în stabilirea rezultatului final.

Gestul pe care l-a făcut jucătorul l-a deranjat și pe tehnicianul formației CFR Cluj, Dan Petrescu.

”I-am lăudat înainte să facă ceva. Când joacă prost, îi facem pilaf. Când joacă bine, sunt cei mai valoroși din lume. S-a vorbit că vin deja la naționala mare și o să fie titulari peste trei luni. Mi se pare incredibil. Îmi pare rău pentru ei, au fost prea siguri de victorie. Nu mi-a plăcut ce a făcut Moruțan, dar este un jucător foarte talentat, de viitor. Poate să ajungă la naționala mare a României, dar acum a greșit foarte mult și echipa a pierdut o calificare.


O săptămână probabil nu o să poată dormi, dar nu trebuia să facă gestul acela”, a spus Dan Petrescu, tehnicianul celor de la CFR Cluj, într-o intervenție telefonică la emisiunea ”Digi Sport Special”.

Răzvan Burleanu, președintele Federației Române de Fotbal, s-a exprimat asupra gestului: ” Moruțan este încă tânăr, sper să învețe din acest gest și să nu se mai repete. E un eșec al nostru, al tuturor. Nici nu mi-am dat seama când Moruțan a luat roșu. Ne bucuram și am văzut că nu mai e pe teren. A fost foarte surprinzător acest lucru”