monitorulcj.ro Menu
Sport

Energia Pandurii Târgu Jiu a câştigat Cupa Clujului

Echipa de handbal masculin Energia Pandurii Târgu Jiu a câştigat, sâmbătă, Cupa Clujului, turneu amical la care au mai participat echipele “U” Transilvania, Dinamo Braşov şi CSM Satu Mare.

Energia Pandurii Târgu Jiu a obţinut trei victorii în partidele disputate la Cluj, învingând sâmbătă, în derbiul turneului, formaţia gazdă “U” Transilvania, cu scorul de 33-30 (19-17). Astfel, Energia Pandurii a câştigat turneul, fiind urmată în clasament de “U” Transilvania Cluj, CSM Satu Mare şi Dinamo Braşov. Rezultatele complete ale competiţiei amicale sunt următoarele: Vineri: Energia Pandurii-Dinamo Braşov 33-24, „U” Transilvania Cluj-CSM Satu Mare 25-23, Energia Pandurii-CSM Satu Mare 31-27, “U” Transilvania Cluj-Dinamo Braşov 34-27 Sâmbătă:  CSM Satu Mare-Dinamo Braşov 31-26, “U” Transilvania Cluj-Energia Pandurii 30-33.