Sport
Handbalistele clujence încearcă prima victorie la Galați
Echipa de handbal feminin a Universității Cluj va juca în etapa a 9-a a Ligii Naționale, în deplasare la CSM Galați. Meciul este programat sâmbătă, 10 noiembrie, cu începere de la ora 17:30, în Sala Sporturilor din Galați.
În ultimul meci Universitatea Cluj a pierdut cu CSM Bucureşti meciul din etapa a opta a Ligii Naționale şi a ajuns pe ultimul loc în clasament. Ele ocupă acest loc după ce nu au reușit nicio victorie în acest sezon deși formația CSM Roman s-a retras din campionat.
Antrenorul echipei clujene, Alin Bondar, a declarat, înaintea meciului cu echipa din Galați, că este un meci greu dar foarte important și că o victorie este absolut necesară.
„Este un meci foarte important pe care nu îl putem trata altfel decât cu gândul de a aduce primele puncte. Trebuie să facem tot ce depinde de noi pentru a câștiga acest meci. Galațiul joacă acasă foarte bine și noi știm asta. Trecem printr-o perioadă în care am avut parte doar de rezultate negative, dar eu sper să avem puterea de a depăși momentele acestea. Puterea de luptă, caracterele puternice se arată în momentele grele. La Galați, la ora jocului, fiecare dintre noi trebuie să prezentăm cea mai bună variantă a noastră pentru a câștiga: dorință de a câștiga, spirit de luptă și multă inteligență”, a declarat Alin Bondar.
Partida va fi arbitrată de cuplul de arbitri morenari Robert Harabagiu - Silviu Stănescu, iar observator a fost desemnat Radu Chirvase din București.
Clasamentul Ligii Naționale:
1. SCM Râmnicu Vâlcea 24
2. CSM București 21
3. CS Măgura Cisnădie 17
4. ASC Corona Brașov 16
5. CS Gloria Bistrița 15
6. SCM Gloria Buzau 13
7. CS Minaur Baia Mare 13
8. SCM Craiova 12
9. HC Zalău 11
10. CSM Slatina 10
11. CSM Galați 7
12. HC Dunărea Brăila 4
13. CSM Roman 0
14. Universitatea Cluj 0