monitorulcj.ro Menu
Sport

Final de an în deplasare pentru fotbaliștii Universității Cluj

Echipa de fotbal masculin Universitatea Cluj va juca în această săptămână ultimele ei meciuri în deplasare din 2018, serie la finalul căreia promite să rămână în lupta pentru promovare.

Jucătorii Universității Cluj vor fi față în față cu Pandurii, miercuri, de la ora 14:00, iar duminică se vor muta în capitală, pentru duelul cu Metaloglobus, de la ora 11:00.

Echipa clujeană se află în acest moment pe locul 6, cu 35 puncte cumulate, în timp ce formația Pandurii Tg. Jiu se află pe locul 9, iar Metaloglobus se află pe locul 13.


„Studenții” nu au reușit să profite de pașii greșiți pe care i-au făcut etapa trecută liderul Chindia Târgoviște (0-0, la Sânmărtin, cu Luceafărul Oradea) și Petrolul Ploiești, (2-2, acasă, împotriva celor de la UTA Arad, cu mențiunea că “Lupii galbeni” au ajuns între timp pe locul 4, după înfrângerea de marți, de la Clinceni, 1-2), bifând, la rândul lor, doar o remiză fără goluri cu CS Balotești, tocmai pe Cluj Arena.

În urma acestui rezultat, distanța față de pozițiile care duc direct în Liga 1 și la „baraj” s-a mărit la cinci respectiv patru puncte, așa că Universitatea Cluj trebuie să obțină maximum din ultimele trei partide rămase până la pauza competițională, aici intrând și derby-ul de clasament cu trupa lui Viorel Moldovan, ultimul al anului pe teren propriu, pentru a avea o iarnă liniștită.


„Împotriva Baloteștiului a fost mai greu decât ne-am fi aşteptat, dar acum suntem în faţa unui nou meci dificil, cel cu Pandurii. Mergem la Târgu Jiu să câştigăm. Avem potenţial, calitate, jucători valoroşi, tot ceea ce ne trebuie pentru a ne îndeplini obiectivul. Consider că, de aici încolo, putem să câştigăm toate partidele rămase de disputat în acest an. Am mare încredere în băieţi, sunt convins că împreună vom reuși să promovăm”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău, managerul Universității Cluj.

Formația gorjeană vine după un rezultat de egalitate, 1-1, la Timișoara, cu ASU Poli și ocupă locul 9, cu 25 de puncte.


Ultima întâlnire directă dintre cele două echipe s-a disputat în Liga 1, pe 20 aprilie 2015, atunci când Universitatea s-a impus cu 1-0, chiar la Târgu Jiu, grație reușitei lui Nuno Viveiros, din minutul 70.

Meciul Pandurii Tg. Jiu - Universitatea Cluj se va juca miercuri, pe Stadionul Municipal II (sintetic) și contează pentru etapa a 19-a, ultima din tur.