monitorulcj.ro Menu
Sport

”U” Cluj învinge Chindia Târgoviște, scor 3-1, la primul meci cu Bogdan Lobonț pe bancă tehnică și urcă pe primul loc al clasamentului

Bogdan Lobonţ a debutat pe banca Universităţii Cluj şi, totodată, a debutat în noul său rol de antrenor principal chiar în ultimul meci al anului pentru Universitatea Cluj.

Universitatea Cluj a câștigat meciul împotriva Chindiei Târgoviște, scor 3-1, și astfel o trece pe primul loc al clasamentului la finalul anului 2018, odată cu debutul noului antrenor pe banca tehnică.

Chindia a început puternic meciul, Cherchez pasează excelent pe culoar, în careu, Andreas Mihaiu îi ia faţa lui Berci, urmăreşte perfect în dreapta şi finalizează din 10 metri la colţul lung.


Cu 10 minute înainte de finalul primei reprize, Hațiegan egalează din centrul careului mic după ce Gavra a trimis spre poarta lui Popescu, iar portarul a repsins în față, scorul ajungând 1-1.

Imediat după începutul reprizei secunde, Ursu bate un corner de pe stânga, Cristian Gavra, scapă de marcajul lui Dinu, reia de pe picioare, de pe linia de 6 metri, din centrul şi deviază la colţul lung, acolo unde mingea loveşte bara şi intră în poartă, cu toată opoziţia lui Iustin Popescu.


Ultimul gol al meciului este marcat tot de jucătorii antrenați de Bogdan Lobonț, în minutul 90+5, clujenii scapă pe contraatac, Marius Coman pasează din faţa careului în dreapta, Iuliu Haţiegan preia la 10 metri şi finalizează în forţă la colţul scurt, scorul ajungând la 3-1.

La prima declarație după ce a devenit antrenor și a asistat la meci, Bogdan Lobonț a declarat că a suferit mai mult la televizor decât pe teren.
„Atmosfera a fost extraordinară. O echipă care are suporteri minunaţi. Au suferit echipa chiar şi când am fost conduşi. ”U” a demonstrat că joacă împreună, fotbalişti şi suporteri. Mai sunt meciuri. Vom vedea la final, când se ajunge la finish. Campioni de toamnă, campioni de iarnă nu e pentru noi. Noi ştim ce trebuie să facem, luăm fiecare meci în parte. Avem aproape trei luni la dispoziţie să ne cunoaştem mai bine şi să progresăm. Băieţii au făcut un meci mare astăzi, au avut o atitudine extraordinară şi este doar meritul lor. Au fost aici zi de zi, sunt aceeaşi, au demonstrat că au valoare. Toţi au jucat bine, au făcut un joc extraordinar. Au potenţial, valoare, talent. Mai mult am suferit la televizor, din momentul în care mi-am dat acordul să vin. E mai greu. Şi aici am suferit, dar am suferit cu toţii, disipăm între noi suferinţa. Ştim că sunt şi momente când trebuie să suferim”, a declarat Bogdan Lobonţ, după meci.


Cu acest rezultat, Bogdan Lobonț a început cariera de antrenor la Universitatea Cluj. Fostul internațional a stat pe banca tehnica la meciul din Liga 2, pe care Universitatea l-a jucat pe Cluj Arena împotriva Chindiei Târgoviște. Fostul internaţional ar fi trebuit să preia echipa de la 1 ianuarie 2019, însă lucrurile au fost grăbite. Chiar dacă, oficial, în acte, el nu îndeplineşte funcţia de antrenor principal, Lobonț va fi ajutat de un întreg staff. În staff vor fi Adrian Iencsi, Mircea Cojocaru, Dan Dudiţă şi Călin Albuţ, cu portarii.
„Am o echipă de super-profesionişti şi ne completăm foarte bine. De aceea i-am ales, ca să ne completăm. Nu am nevoie de “yes-man”, a spus Lobonţ.

Aproximativ 3.000 de spectatori au îndurat frigul de pe Cluj Arena și au sărbătorit împreună cu jucătorii un final perfect de an pentru Universitatea Cluj care anul viitor va sărbători 100 de ani de la înființare.


Echipele de start:
Universitatea Cluj: Dur Bozoancă - Al. Coman, Abrudan (cpt.), Andr. Cordoş, Berci (Căpuşă 65') - Taub, Gab. Giurgiu, Sepsi - Haţiegan, Gavra (Cr. Ene 85'), Oct. Ursu (M. Coman 75')
Rezerve neutilizate: Iul. Dinu - K. Twumasi, Hordouan, G. Florescu
Antrenor: Bogdan Lobonţ

Chindia Târgoviște: Ius. Popescu - Martac, C. Dinu (Crinel Stoica 67'), Dudea, D. Dumitraşcu - Andr. Şerban (Alin Manea 80'), D. Novac, Andr. Lungu, Mihaiu - D. Florea, Cherchez (cpt.)(Cr. Neguţ 54')
Rezerve neutilizate: Aioani - Rogoveanu, Ad. Ioniţă, Acasandrei
Antrenor: Viorel Moldovan