monitorulcj.ro Menu
Sport

Zeci de suporteri l-au condus pe ULTIMUL DRUM pe cel supranumit „PORTARUL ZBURĂTOR”

Suporterii echipei Universitatea Cluj și cunoscuții l-au condus, astăzi, pe Nicolae Szoboszlay pe ultimul drum. Sicriul a fost depus dimineață în holul stadionului Cluj Arena, după care, cel supranumit „portarul zburător” a fost condus la Cimitirul Central din Cluj-Napoca unde a fost înmormântat.

Nicolae Szoboszlay, supranumit „portarul zburător”, a decedat pe data de 2 ianuarie 2019, chiar în anul centenarului Universității Cluj. Fostul portar al Universității Cluj avea 93 de ani.

Născut la Orăștie, în județul Hunedoara, fostul portar a cunoscut anii grei ai celui de-Al Doilea Război Mondial, fiind ultimul supraviețuitor al perioadei în care "studenții" fuseseră exilați la Sibiu, în urma Dictatului de la Viena.


Szoboszlay și-a început cariera la ”U” Cluj-Sibiu, trecând apoi pe la Ferar-Vasas Cluj, Universitatea Cluj, Dermagand Târgu-Mureș, CS Armata București, din nou Universitatea Cluj și CS Armata Cluj. În 1944 a fost obligat să ”uite” de fotbal, muncind timp de două luni la construcția căii ferate București-Craiova.

Totodată, Szoboszlay era ultimul supraviețuitor al primului „Derby de România”, între Steaua (pe-atunci CCA) și Dinamo București, jucat pe 21 noiembrie 1948 și încheiat cu victoria la limită, scor 1-0, a „câinilor roșii”, gol marcat de Marian Apostol.


După ce și-a agățat ghetele în cui, Szoboszlay a antrenat la echipele Dermata Cluj, Universitatea Cluj, CFR Cluj, Arieșul Turda, IS Câmpia Turzii și Corvinul Hunedoara. În sezonul 1960-61, pe vremea când era pe banca turdenilor, Arieșul a câștigat primul și singurul trofeu din istorie, Cupa României, „portarul zburător” fiind însă schimbat în „sferturile” competiției.

Nicolae Szoboszlay a pregătit prima echipă a „șepcilor roșii” între sezoanele 1961-1963 și 1965-1967, devenind, mai târziu, coordonatorul Centrului de Copii și Juniori al Universității Cluj. Remus Câmpeanu, Petru Emil, Septimiu Câmpeanu, Ioan Ovidiu Sabău sau Zoltan Iașko sunt câțiva dintre fotbaliștii pe care Maestrul i-a descoperit de-a lungul carierei sale de antrenor.


În data de 18 iulie 2013, ziua în care a împlinit 88 de ani, Nicolae Szoboszlay fost numit Cetățean de onoare al județului Cluj.

„Pot să vă spun că am servit cu cinste și cu profesionalism fotbalul românesc, cel clujean și cel al județului Cluj. Prima și marea mea dragoste este Universitatea Cluj, un club din partea căruia am primit foarte multe, mai ales din punct de vedere moral, pentru că mi-a întărit personalitatea” - Nicolae Szoboszlay (18 iulie 1925 - 2 ianuarie 2019)