monitorulcj.ro Menu
Sport

O fostă jucătoare a Olimpiei Cluj a decis să se retragă: „Mă bucur că am făcut parte dintr-o generație de excepție a fotbalului feminin”

Chinuită de o accidentare ce nu i-a dat pace în ultimii doi ani, Roxana Mihaela Oprea a decis să își încheie cariera de jucătoare de fotbal, deși abia a împlinit 30 de ani.

Considerată una dintre cele mai bune portărițe din fotbalul românesc, componentă a primei reprezentative a României, Roxana Oprea a reușit să treacă peste această dezamăgire. „Roxana are un caracter foarte puternic”, spun fostele sale colege de la echipa națională.

În urmă cu aproape trei ani, pe vremea când apăra poarta echipei FSK St. Pölten-Spratzern, campioana Austriei, Roxana Mihaela Oprea mărturisea, într-un interviu acordat www.frf.ro, că visul ei e acela de a ajunge în Germania.


După ce în sezonul 2016-2017 a evoluat pentru echipa Olimpia Cluj, Roxana Oprea a plecat în Germania, la Worms, unde s-a stabilit de o bună bucată de vreme. Și-a găsit de lucru și spune că decizia de a renunța la fotbal nu a fost una ușoară.
„Nu mai puteam continua. Durerile de la inghinali nu au dispărut nici în ziua de azi, după doi ani. Am tras de mine, dar degeaba. Culmea e că încă mai am oferte! Una e din Islanda! Mi-a fost foarte greu după atâția ani în care nu am făcut altceva decât fotbal să renunț la marea mea pasiune și să încep o nouă viață. Dar acum lucrurile sunt așezate”, spune Roxana Oprea.

Campioană în Grecia cu Amazones Dramas, în Austria cu St. Pölten și în România cu Olimpia Cluj, Roxana Oprea a bifat vârful carierei sale la sfârșitul anului 2016, când naționala României a fost invitată pentru două meciuri amicale de naționala Statelor Unite ale Americii, cea mai titrată națională din istorie. Americanii fuseseră impresionați de parcursul primei noastre reprezentative în preliminariile pentru EURO 2017 din Olanda, când România a ratat calificarea fără să piardă în barajul cu Portugalia. A fost 0-0 la Lisabona și 1-1, după prelungiri, la Cluj.


Olivia a mai jucat de-a lungul carierei la CSȘ Târgovişte, unde s-au format surorile Oprea, Alma KTZh, Sporting Huelva, Amazones Dramas, Sporting Huelva, Olimpia Cluj, ADFB La Rambla, CF Costa Adeje, Sevilla FC și Levante UD.