monitorulcj.ro Menu
Sport

Al doilea transfer OFICIAL pentru „U” Cluj

Fundașul central Ionuț Ursu va juca pentru următoarele șase luni, sub formă de împrumut, la FC Universitatea Cluj.

Ionuț Ursu (foto stânga)

Jucătorul, care vine din Liga 1, de la Sepsi Sfântu Gheorghe, după ce a mai trecut în carieră pe la FCM Bacău, FC Botoșani, Dunărea Călărași, Săgeata Năvodari și SC Bacău, a efectuat, în ieri dimineață, primul său antrenament alături de echipa clujeană.

După ce săptămâna trecută Universitatea Cluj semna cu golgheterul echipei Pandurii Târgu Jiu, Nicolae Pîrvulescu, echipa aflată pe locul 4 la finalul primei părţi a sezonului îl va avea în lot, sub formă de împrumut, pe pe Ionuţ Ursu care vine pentru şase luni de la Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.


„Fundaşul central Ionuţ Ursu (29 de ani) va juca pentru următoarele şase luni, sub formă de împrumut, la FC Universitatea Cluj. Jucătorul, care vine din Liga 1, de la Sepsi Sfântu Gheorghe, după ce a mai trecut în carieră pe la FCM Bacău, FC Botoşani, Dunărea Călăraşi, Săgeata Năvodari şi SC Bacău, a efectuat, în această dimineaţă, primul său antrenament alături de echipa noastră. Îi urăm bun venit şi să ne bucurăm împreună de cât mai multe reuşite, aici, la ”U” Cluj!”, au anunţat oficialii Universității Cluj, pe site-ul oficial.

Ionuţ Ursu are 29 de ani, este originar din Bacău, iar la Sepsi joacă din august 2016. În ultimele două sezoane a fost jucător de bază, însă în cel actual a fost folosit de antrenorul Eugen Neagoe în doar trei meciuri, în unul ca titular, strângând doar 97 de minu]te pe teren. În cariera sa a mai evoluat la FCM Bacău, FC Botoşani, Dunărea Galaţi, Săgeata Năvodari şi SC Bacău.


Cu această ocazie, Universitatea Cluj a ajuns să aibă două ”cupluri” de jucători cu acelaşi nume. Este vorba de jucătorii Marius Coman şi Alexandru Coman, iar de acum îi are în lot şi pe Octavian Ursu şi Ionuţ Ursu.

Etichete: Universitatea Cluj