monitorulcj.ro Menu
Sport

Minteuan prinde curaj: „Nu mai suntem pe vremea lui Ceaușescu!”. Două dueluri în doar câteva zile cu Sepsi Sf. Gheorghe

„Feroviarii” se pregătesc de cea de-a treia victorie consecutivă după două succese în stil italian.

Victoria la limită din „sferturile” Cupei României, 1-0 pe terenul celor de la Sepsi Sf. Gheorghe, a mai liniștit apele la CFR Cluj, grupare de care se lipește scandalul încă din vara trecută, de la demiterea lui Edward Iordănescu. Deși a fost numit (din nou) doar interimar la cârma „feroviarilor”, Alin Minteuan, 42 de ani, susține că jucătorii nu se gândesc la un alt antrenor.

CFR Cluj s-a calificat în semifinalele Cupei României, unicul gol al partidei fiind înscris de Valentin Costache (60), care l-a executat pe Fejer cu un șut plasat, din interiorul careului. Ultima oară când vișinii au ajuns în penultimul act al competiției a fost în 2016, an care coincide cu cea de-a patra Cupă adjudecată de gruparea din Gruia după trofeele din 2008, 2009 și 2010.


„A fost greu până am marcat golul, după aceea am avut câteva situații pe care nu am reușit să le fructificăm, să luăm decizia corectă. Important este rezultatul, calificarea, atâta tot. Avem un lot numeros, dar foarte valoros. Jucătorii care au intrat pe teren nu au avut nimic de demonstrat, pentru că sunt fotbaliști de mare valoare din moment ce îmbracă tricoul CFR-ului”, a declarat Minteuan, la flash-interviul acordat după fluierul final al partidei de la Sfântu Gheorghe.

Alt antrenor, aceeași poveste

După ce Toni Conceicao fusese amenințat, săptămână de săptămâna, cu îndepărtarea de pe banca echipei, acum este rândul lui Minteuan să fie întrebat, cu fiecare ocazie, despre înlocuitorul său la CFR Cluj. Deși se vehiculează de ceva timp revenirea triumfătoare a lui Dan Petrescu, actualul tehnician spune că jucătorii nu sunt cu gândul la un nou antrenor.


„Nu se gândesc, sunt doar zvonuri! Suntem împreună, lucrăm împreună, iar eu mă simt extrem de fericit alături de ei, nimic mai mult. Nu ne gândim acum la Cupă, suntem cu mintea la următorul joc, tot cu Sepsi. Sper să fie bine pentru noi. [...] Astea sunt prostii acum, nu mai suntem pe vremea lui Ceaușescu, sunt simple speculații care nu își au rostul. Fiecare echipă va lupta să obţină cât mai multe puncte, pentru că este vorba şi despre bani mai mulţi”, a comentat Minteuan zvonurile conform cărora, de-a lungul play-off-ului, se vor forma posibile alianțe între echipe, urmând să-și împartă punctele ca pe vremea Cooperativei.

„Camora este un căpitan!”

După ce s-a aflat că el ar fi fost inițiatorul revoltei din vestiar, atunci când jucătorii au refuzat să intre în cantonament, înaintea meciului cu Astra, 1-1, veteranului Camora i s-a retras banderola de căpitan. Deși a pus banderola pe brațul lui Ciprian Deac, noul antrenor al feroviarilor susține că portughezul rămâne în continuare un fotbalist cu autoritate în vestiarul echipei.


„Mario (n.red. Camora) este un căpitan! Nu are rost să discutăm din nou despre asta, el este un căpitan al CFR-ului, la fel cum toți jucătorii mai în vârstă sunt lideri la rândul lor”, a explicat Minteuan situația celui mai vechi jucător al campioanei.

Ulterior începutului slab de an sub bagheta portughezului Toni Conceicao, sacrificat de conducere, deși CFR se afla pe primul loc, clubul din Gruia a reușit să lege două victorii, ce-i drept, chinuite. După succesul la limită de la Iași, izbutit prin golul salvator din prelungiri al golgeterului Țucudean (15 reușite în 22 de partide), calificarea în semifinalele Cupei României ridică moralul „feroviarilor”. La doar câteva zile distanță de la victoria de la Sfântu Gheorghe, CFR Cluj va da din nou piept cu covăsnenii, de data asta pe teren propriu, în ultima etapă a sezonului regulat.


„Va fi cu totul și cu totul alt joc duminică, va fi din nou un meci extrem de greu, dar unde miza este alta. Noi trebuie să ne menținem distanța față de urmăritoare, iar ei își vor dori un loc cât mai sus în play-off”, avertizează Minteuan.

Ultimele calcule pentru accederea în play-off

Duelul dintre cele două grupări ardelene, ambele calificate în play-off-ul Ligii 1, va avea loc duminică, de la ora 20:00, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”. După 25 de etape scurse din acest sezon, CFR Cluj este în fruntea Ligii 1 (51 de puncte – 14 victorii, 9 remize și doar două înfrângeri). De partea cealaltă, gruparea pregătită de Eugen Neagoe este pe locul 5, cu 37 de puncte acumulate (10 victorii, 7 egaluri, 8 eșecuri).


Pentru ultimul bilet în play-off se vor lupta FC Botoșani, Viitorul Constanța și Politehnica Iași. Cele mai mici șanse le au ieșenii, care sunt obligați să învingă în fieful sibienilor de la Hermannstadt, dar depind și de rezultatul meciului dintre celelalte două combatante. De asemenea, singura variantă de calificare pentru gruparea antrenată de Gheorghe Hagi este victoria de pe teren propriu cu Botoșaniul lui Liviu Ciobotariu.