Sport
După „derby-ul de Antalya” cu FCSB, vine vacanța pentru CFR Cluj. Pleacă Dan Petrescu?
Lipsa titularilor obișnuiți, dar mai ales lipsa mizei pentru ultimul meci din acest sezon a transformat derby-ul de duminică cu FCSB într-un meci cu parfum de vacanță pentru „feroviari”.
Interesul scăzut și motivația precară s-au văzut și pe teren, iar CFR Cluj a cedat – pentru prima oară în acest play-off – pe Arena Națională, 0-1, într-un meci catalogat, ironic, de Dan Petrescu drept „meci de Antalya”. Fără presiune, cele două echipe au arătat un joc frumos, deschis, cu multe ocazii pe poartă, o reușită de senzație a veteranului Filipe Teixeira făcând diferența în ultimul duel al lui Mihai Teja pe banca bucureștenilor. Este și ultimul meci al „Bursucului” la CFR...?
„Eu sută la sută voi rămâne, numai dacă nu mă dau afară cei de la CFR! Voi rămâne şi voi încerca, pentru că am promis. Sunt oferte, am oferte clare, dar nu vreau să le aud. Să ştiţi că se apropie de acea sumă, dar am zis că vreau să mă concentrez acum la CFR Cluj”, a declarat Petrescu la conferința de presă după eșecul cu FCSB, comentând speculațiile privind o ofertă fabuloasă de 5 milioane de euro pentru a pleca, din nou, din Gruia.
Perioada de transferuri decide soarta lui Petrescu
Deși a promis că va rămâne la CFR pentru a conduce echipa în grupele cupelor europene, există motive pentru Dan Petrescu să părăsească gruparea vișinie! Fostul arbitru Ion Crăciunescu susține că perioada de mercato va fi crucială pentru „feroviari”, iar „Bursucul” va decide să rămână sau nu în Gruia în funcție de jucătorii pe care îi va avea în lot din această vară.
„Dan Petrescu este un antrenor ambițios, dacă nu se fac transferurile pe care le dorește, dacă nu se face ce s-a promis, va pleca din nou de la CFR! Să țineți minte! Cred că pleacă oriunde, pentru că are oferte și de afară. [...] Trebuie să aducă jumătate de echipă, cei de acolo (n.red. de la CFR) spun că nu poate să plece, dar eu cred că se poate!”, a avertizat suflarea vișinie fostul arbitru, într-o intervenție la Digi Sport.
Teixeira la CFR Cluj...?
Cu al doilea titlu consecutiv „în buzunar”, Dan Petrescu se gândește acum la transferurile pe care le va face în această vară. Vacanța este scurtă, iar „feroviarii” vor întra în focurile cupelor europene devreme, încă din primul tur (9/10 iulie prima manșă). CFR Cluj își va afla prima adversară în data de 18 iunie, atunci când va avea loc tragerea la sorți pentru tururile I și II UEFA Champions League, la Nyon. Până atunci, „Bursucul” este măcinat de problemele de lot: „vreau să am două echipe din sezonul viitor!”, afirmă Petrescu.
„Sunt doi jucători cărora li se termină împrumutul, Manea și Boli, altora li se încheie contractul. Mai sunt jucători care nu au confirmat și trebuie să vorbim cu ei să își caute echipă. Ioniță are contract cu noi, în această vacanță se va stabili ce vrea și el, ce va fi bine și pentru noi. Vrem să fim o nucă tare și să nu ieșim prea repede din competiție. Să dăm totul pe teren și să ne batem cu orice echipă. [...] Dacă e liber, îl iau cu mine în autocar acum şi plec cu el la Cluj! Nu am ştiut că e liber, după ce termin (n.red. conferința de presă), mă duc să îi spun să vină cu mine la Cluj. Dacă vrea. Orice jucător bun e binevenit la CFR Cluj, iar el este un jucător de clasă. Cred că după acest gol, cei de la FCSB se vor gândi mai mult”, a comentat „Bursucul” un eventual transfer al portughezului Teixeira, ajuns deja la vârsta de 38 de ani.